Jandarmi, pompieri, politiști, pădurari, paramedici, salvamontiști și localnici au desfășurat, vineri, o amplă operațiune de căutare a unui bărbat de 33 de ani, care s-a rătăcit în pădurea din zona Bota -Valea Zăbrătăului.

Vineri, 03 noiembrie, în jurul orei 14.26, dispeceratul de urgență a fost anunțat că un bărbat cu vârsta de 33 de ani s-a rătăcit în pădure în zona  Bota- Valea Zăbrătăului. Ținând cont de faptul că se apropia seara iar temperatura era una scăzută, riscul de a intra în șoc hipotermic fiind ridicat, au fost dispuse imediat măsurile de constituire a echipelor mixte de căutare – salvare formate din jandarmi pompieri militari, un echipaj SMURD, polițiști, pădurari și cetățeni. Căutările s-au desfășurat în zona în care bărbatul a indicat că se află,   echipele fiind împărțite pe sectoare de căutare.

Bărbatul se afla în pădure la cules de ciperci iar în momentul în care a sesizat că este ceață și se apropie seara, a sunat la 112.

Acesta a fost găsit în jurul orei 18.45, la ieșire din pădurea respectivă spre zona Cireșu dinspre Comandău, preluat de un autoturism proprietate personală a unor muncitori și transportat până la un pădurar iar apoi, din zona Măgura, a fost preluat de jandarmi și transportat  la echpajul SMURD. Din fericire, bărbatul se află în afara oricărui pericol era doar speriat și ud.

 

IJJ Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail