Câțiva reprezentanți ai Centrului de Cercetări Subacvatice din județul Covasna și-au propus să împodobească, sâmbătă, un brad, sub apă.

Coordonatorul Centrului, scafandrul profesionist Szabó Jenő, a declarat ieri că bradul va fi montat în această sâmbătă, în lacul artificial de la Dalnic și apoi va fi împodobit de către un grup de scafandri și de familiile acestora.

„Să vedem cum ține și vremea, însă, dacă ne vor permite condițiile meteo, vom încerca să punem un pom în lacul de la Dalnic, pentru ca apoi, în costume (de scufundare – n.r.) uscate, să ne scufundăm și să ne distrăm împodobindu-l. Chiar astăzi am discutat cu colegii despre acest lucru. Vom fi vreo 5-6 scafandri, cursanți din cadrul Centrului, împreună cu familiile. Vom monta bradul sub apă, cu vârful în jos, lipit de gheață. Va fi distractiv! Am mai avut astfel de activități, dar nu aici, la lac.” –a declarat ieri Szabó Jenő.

Acesta are o experienţă de peste două decenii şi jumătate în domeniul scufundărilor și a fost membru al echipei celebrului explorator Jacques Yves Cousteau, în expediţia în Bazinul Hidrografic al Dunării, între 1991-1992. A fost membru în mai multe expediţii de cercetare și a fost conducătorul mai multor expediţii de arheologie subacvatică. În urmă cu aproximativ doi ani, el a amenajat un lac artificial la Dalnic, unde organizează cursuri de scufundări. Pe parcursul acestui an, a organizat acolo diverse alte activități: căutare de comori, audiții muzicale subacvatice și nu numai.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail