În primele nouă luni ale acestui an, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna au avut peste 3.000 de evenimente, dintre care nu mai puțin de 2.231 de intervenții la diverse situații de urgență.

Numărul intervențiilor a crescut considerabil față de anul trecut, când, pentru aceeași perioadă se înregistrau în jur de 1500 de intervenții la situații de urgență. La această creștere a contrubuit înmulțirea numărului de situații la care a intervenit personalul S.M.U.R.D. – 1.987, față de aproximativ 1.300 câte se înregistrau în aceeași perioadă a anului trecut.

Conform analizei statistice pe primele 9 luni ale acestui an, în zona de competenţă a Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna s-au produs un număr de 85 de  incendii, cele mai multe dintre acestea fiind generate de instalații electrice defecte, apoi de coşuri de fum, burlane defecte sau necurăţate. Din cele 85 incendii, 60 au fost lichidate de către structurile de intervenţie din cadrul inspectoratului, 15 incendii au fost lichidate în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, 3 incendii au fost lichidate de către structurile de intervenţie din cadrul a două inspectorate pentru situaţii de urgenţă, 4 incendii au fost lichidate de către Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, 1 incendiu a fost stins de către personalul de la locul de muncă, iar alte 2 incendii s-au stins de la sine, nemaifiind necesară intervenția serviciilor profesioniste.

Cele mai ocupate Servicii Voluntare pentru Sitații de Urgență au fost cele din cadrul comunei Ozun, voluntarii de aici intervenind cu succes la 4 incendii, dintre care 3 în cooperare cu Detașamentul de Pompieri Sfântu Gheorghe. La intervenții de pe raza propriilor localități au participat și pompierii voluntari din comunele Hăghig, Bicfalău, Zagon, Baraolt, Brăduţ, Covasna, Mereni, Comandău, Ghelinţa, Zăbala, Ojdula și Lemnia.

Pe timpul intervenţiilor la incendii s-au protejat bunuri şi instalaţii în valoare de aproximativ 12.129.100 lei, iar pagubele produse de incendii în această perioadă au fost estimate la valoarea de aproximativ 1.206.800 lei .

În perioada care face obiectul analizei, echipajele S.M.U.R.D. au intervenit la aproape 2.000 de cazuri, majoritatea dintre acestea constând în traumatisme, urmate fiind de afecțiuni medicale și intoxicații. Prin structurile teritoriale, echipajele de prim-ajutor ale I.S.U. Covasna, au intervenit după cum urmează: S.M.U.R.D. Sfântu Gheorghe la 1090 cazuri, S.M.U.R.D. Târgu Secuiesc la 554 cazuri, S.M.U.R.D. Întorsura Buzăului  la 256 cazuri, iar echipajul de prim-ajutor de la punctul de lucru Brețcu, la 87 de cazuri.

În ceea ce privește punctul de lucrul de la Baraolt, împuternicitul la comanda inspectoratului, locotenent-colonel Năstuță Adrian, a declarat că „am și purtat discuții împreună cu autoritățile locale și cu domnul primar, dumnealui are și finanțarea necesară și cred că au început deja lucrările pentru construcția respectivă, iar noi ca și instituție vedem în ce măsură putem să deschidem acolo o subunitate. Încă nu este stabilit cum se va desfășura activitatea acolo – există mai multe variante – dar situația urmează să fie analizată în funcție de forțele și mijloacele pe care le avem și noi. Proiectul început are finaliate la sfârșitul anului viitor, dar asta ține numai de autoritățile locale, care au promis că vor face o astfel de locație. Aceasta va fi situată chiar în orașul Baraolt, lângă stația de ambulanță.”

Printre atribuțiile pompierilor se mai numără și asigurarea de măsuri specifice prevenirii și stingerii incendiilor, de descarcerare şi de acordare a primului ajutor medical pe timpul evenimentlor publice de amploare care pot genera situaţii de urgenţă cum ar fi: competiții sportive, spectacole, comemorări, manifestări prilejuite de diferite sărbători, raliuri ori manifestații religioase. În primele 9 luni ale acestui an, cele trei subunități de pompieri din județ au asigurat măsurile specifice prevenirii și stingerii incendiilor, de descarcerare şi de acordare a primului ajutor medical la 41 de astfel de evenimente publice.

Cetățenii care doresc să solicite ajutorul pompierilor pentru diverse situații pe care ei le consideră „de urgență”, trebuie să știe că „situația de urgență” este definită, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului, nr. 21/2004, ca fiind un eveniment excepțional, cu caracter nonmilitar, care, prin amploare și intensitate, amenință viața și sănătatea populației, mediul înconjurător, valorile materiale și culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri si acțiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare și managementul unitar al forțelor și mijloacelor implicate.

Cu toate acestea inspectoratele pentru situații de urgență, prin intermediul subunităților, intervin și la alte tipuri de situații, cum ar fi salvările de animale, transporturi de persoane, căutări persoane dispărute, sablarea carosabilului în urma accidentelor rutiere, căutarea de persoane înecate, etc. Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Covasna a participat, prin structurile proprii, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2017 la 60 de astfel de intervenții. De asemenea, s-au mai înregistrat 33 de alte situații de urgență, majoritatea dintre acestea fiind solicitări pentru asanarea de muniție, transporturi de apă în perioadele secetoase, dar și intervenții la inundații.

 

În vederea asigurării unei pregătiri continue de calitate, dar și a menținerii bunei colaborări cu diverse instituții ale statului sau din mediul privat, în cursul acestui an au fost organizate 54 exerciţii cu forţe şi mijloace în teren, dintre care 50 exerciţii la nivelul subunitaţilor şi 4 exerciţii organizate de inspectorat (Hotelul Căprioara în luna martie, Tunelul Teliu-Întorsura Buzăului luna iunie, Zona montană Şugaş Băi în luna august şi la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe în luna septembrie).

 

Oana-Mihaela Bărzic

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail