Din 2013, comunitatea covăsneană are prilejul de a se bucura, ediție după ediție, de Festivalul de Arte Contemporane pulzArt, care s-a impus drept un eveniment reprezentativ pentru tot ce înseamnă inovație și nonconformism în artă. Prin diversitatea programelor sale, prin deschiderea către nou și experimental, pulzArt umple un vid artistic în regiune și stabilește o punte de legătură cu arta contemporană internațională, eliminând riscul plafonării și menținând o relație neîntreruptă între lumea artistică din țară și cea de dincolo de granițe.

Cea de-a șaptea ediție, desfășurată în perioada 19-22 septembrie, s-a axat în mod deosebit pe tineri, 2019 fiind desemnat „Anul elevilor” la Sfântu Gheorghe. Aceștia au putut participa la evenimente, întâlniri tematice și workshop-uri prin intermediul cărora și-au făcut cunoscute ideile și au venit în contact cu idei noi. Evenimentele din cadrul festivalului au avut, înainte de toate, meritul de a elimina prăpastia dintre generații, oferindu-le prilejul celor mai în vârstă de a se apropia mai mult de tineri, de a-i cunoaște și înțelege mai bine, dar și invers.

Grupul muzical Ishmael Ensemble din Marea Britanie, cunoscut pentru combinațiile melodioase dintre ritmuri diferite, este un exemplu în acest sens. Refuzând să meargă pe tiparul impus de mainstream-ul industriei muzicale actuale, tinerii bristolieni preferă să combine noul, respectiv muzica electronică, cu ritmuri dintr-un gen muzical mult mai „bătrân”, cum este jazzul. Actorii britanici ai companiei Pickled Image, care în spectacolul de teatru „Coulrophobia” au adus în fața publicului doi clovni captivi într-o lume de carton din care nu știau cum să se salveze, au surprins atât prin profesionalismul excepțional și umorul de nivel înalt, cât și prin capacitatea de a face publicul de toate vârstele să se adune în același loc și să râdă împreună, creând din nou o punte de legătură între generații – punte pe care numai arta și formele ei de exprimare o pot crea în mod real.

În aceeași linie a fuziunii dintre nou și vechi, dintre tineri și cei mai puțini tineri s-a încadrat și concertul „Live with Strings”, din ultima zi de pulzArt7, susținut de compozitorul și interpretul cu origini georgiene și elvețiene, cunoscut drept „Kordz”. Prin ceea ce face, tânărul artist își asumă marele risc de a provoca publicul educat să consume muzică clasică să se deschidă spre ritmuri muzicale moderne, noi, complet diferite de muzica de cameră. În același timp, el promovează acordurile clasice în rândurile celor tineri și foarte tineri, îmbinând armonios fiecare sunet.

Memorabil pentru publicul de la pulzArt7 a fost și spectacolul „Limite”, produs de Centrul de Teatru Educațional Replika, care a amendat hibele sistemului educațional din România, păstrând totuși acel pozitivism pe care numai umorul poate să îl dea. Corupția, nepăsarea, agresivitatea și toate relele din școlile românești au fost aduse sub lumina reflectoarelor de foarte talentata actriță Maria Rădescu, cea care a reușit să portretizeze fel și fel de personalități care compun lumea școlară în care am fost educați și în care continuăm să ne educăm copiii.

Important de menționat este faptul că atelierele din cadrul celei de-a șaptea ediții a festivalului s-au orientat în mod deosebit către tânăra generație, cu toate că printre aceștia s-au aflat îmbucurător de multe persoane mai puțin tinere. Acestea din urmă s-au amuzat cot la cot și cu cei mai mici, cu copiii, pentru care artiștii maghiari din Pécs au prezentat „Istoria aviației” într-un spectacol non-verbal care a stârnit hohote de râs și a creat o bună dispoziție molipsitoare.

Pe toată durata festivalului, au putut fi vizionate de asemenea expoziții cu intrare liberă, precum cea de la Sala Magma, denumită „Invisible Presence 2.0”, care a constat în lucrări ce permit apropierea de arta contemporană, încearcând să conecteze două colecții îndepărtate geografic, sau expoziția fotografică „Mania reflecției”, realizată de Pereszlényi Erika din Ungaria. Extrem de interesant s-a dovedit a fi și atelierul de confecționare a colajelor, susținut de Benedek Levente în holul Teatrului „Tamási Áron”, ale cărui expuneri au făcut deliciul publicului prezent la evenimente.

Cele trei instalații publice din Piața Centrală au fost la rândul lor o sursă de bucurie și plăcere, atât pentru trecătorii obișnuiți, cât și pentru toți cei ce îndrăgesc festivalul pulzArt și nu au ezitat nici anul acesta să fie prezenți la evenimente.

Având în vedere toate aceste aspecte, se poate spune că pulzArt este un festival care nu se deomodează, care reușește să păstreze captivă atenția iubitorilor de artă, care ridică mereu semne noi de întrebare și demonstrează că arta este inepuizabilă și că imaginația oamenilor este un miracol creator care trebuie să se manifeste continuu. De aceea, pulzArt are obligația de a continua linia începută și de a nu se opri din demersul său temerar de a-i aduce pe covăsneni – și nu numai – mereu aproape de fenomenul artistic contemporam de pretutindeni.

***

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului de Arte Contemporane pulzArt a avut în total 30 de evenimente și 5 ateliere, desfășurate în 15 locații diferite, pentru care s-au vândut în total aproape 1.400 de bilete.

www.pulzart.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail