Antrenorul principal al echipei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Bernd Storck, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă la un meci frumos cu Dinamo Bucureşti, pe care o va întâlni sâmbătă seară, pe teren propriu, în etapa a 3-a a Superligii de fotbal.
Acesta a mai spus că ambele echipe au avut un start bun în noul sezon, menţionând, totodată, că Dinamo şi-a schimbat componenţa şi stilul de joc, devenind o echipă „periculoasă”.
„Va fi un joc foarte bun, pentru că ambele echipe vor să câştige. De altfel, ambele echipe au început bine sezonul. (…) Dinamo este o echipă diferită acum. Au schimbat mulţi jucători, au schimbat puţin şi stilul. Au jucători ofensivi foarte periculoşi. Deci, suntem pregătiţi, ştim la ce trebuie să ne aşteptăm de la această echipă, ştim cum joacă. Dar şi noi trebuie să continuăm drumul nostru de succes. (…) Au jucători ofensivi buni, trebuie să îi oprim. Sunt buni pe contraatac, tranziţie bună (…). Sunt foarte periculoşi, au o echipă bună, au şi jucători noi buni şi vor face cu siguranţă un alt sezon decât cel trecut”, a declarat Bernd Storck.
Tehnicianul echipei din Sfântu Gheorghe a adăugat că atitudinea jucătorilor covăsneni este una pozitivă şi sunt pregătiţi pentru a obţine victoria.
„Partida se va juca puţin cam târziu, la ora 22:00, nu e foarte plăcut, dar sperăm că vom avea mulţi suporteri care ne vor susţine în acest joc şi atunci totul este posibil. Încercăm să luăm şi aceste trei puncte, dăm tot ce avem mai bun, echipa este bine pregătită, echipa este într-o stare bună, atmosfera este fantastică”, a mai spus acesta.
Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Zeljko Kopic, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa trebuie să se ridice la cel mai înalt nivel al său pentru a câştiga puncte în partida din deplasare cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
Meciul se va juca sâmbătă, de la ora 22:00, pe Arena Sepsi OSK din Sfântu Gheorghe.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES