ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe este noul lider al Ligii Naționale de baschet feminin, după ce a învins-o cu 96-48 pe CS Universitatea Cluj-Napoca, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 12-a.
Livia Gereben, cu 19 puncte, 12 recuperări, 4 pase decisive, și Beatrix Meresz, 19 p, 9 rec, au fost cele mai bune de la Sepsi-SIC.
CS Rapid București a învins-o pe vicecampioana FCC Baschet UAV Arad cu 77-64, condusă de Gabriela Mărginean (19 puncte, 5 recuperări), Zada Keandre Williams (7 p, 12 rec, 4 pd), Annemarie Godri Părău (15 p, 3 pd) și Florina Gabriela Stănici (14 p).
Alina Podar, cu 18 p, și Jack Danielle Animam, cu 14 p, 12 rec, s-au evidențiat de la învinse.
În alt meci, CS Universitar Brașov a pierdut acasă cu CS Agronomia București, scor 69-82.
Clasament
1. ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe 22 puncte (12 jocuri)
2. CS Municipal Târgoviște 20 (11)
3. FCC Baschet UAV Arad 20 (12)
4. CS Rapid București 18 (12)
5. CSM CSU Constanța 18 (11)
…
AGERPRES
Sursa foto: Sepsi-SIC/Facebook