Fotbalistul român Gabriel Tamaș a petrecut aproape o săptămână în arest, în Israel, după ce a condus în stare de ebrietate, cu 205 km/h, pe o șosea în care limita de viteză este 90 km/h. În prezent se află în arest la domiciliu, dar riscă închisoarea cu executare.
„Bad Boy” Tamaș venea de la aniversarea lui Oren Sterling, directorul clubului Hapoel Haifa, pentru care evoluează în „Țara Sfântă”. Polițiștii au reușit să îl oprească după „o urmărire ca în filme”. Rugat să facă câțiva pași în linie dreaptă, fotbalistul nu s-a putut ține pe picioare. După testele efectuate pe loc, a rezultat o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, de trei ori mai mare decât limita legală în Israel. Pentru că a condus beat și a fost prins de radar cu mult peste viteza legală, Tamaș riscă să primească minimum doi ani de închisoare cu executare.
Sportivul a ajuns la Tribunalul din Petah Tikva, aflat la 15 kilometri de Tel Aviv, pe 27 martie, în jurul orei 13:00. După două ore de audieri, el a fost reținut la o secție de poliție, unde a stat până pe 31 martie, când a fost plasat în arest la domiciliu.
Așteptat acasă cu torțe și artificii
„Vreau să le mulțumesc patronilor clubului, fanilor, prietenilor, familiei și iubitei mele. Vreau să le mulțumesc gardienilor din închisoare pentru că m-au ajutat să nu intru în depresie deoarece eram singur. Am comis o greșeală, asta este viața”, a spus Tamaș, care a fost așteptat în fața locuinței de fanii lui Hapoel, veniți cu torțe și artificii pentru a sărbători împreună eliberarea din arest.
Potrivit presei din Israel, șase persoane din anturajul clubului Hapoel Haifa au fost delegați să îl supravegheze zilnic pe Tamaș pentru a se asigura că nu mai face nicio greșeală. Pentru ca românul să fie eliberat sub cauțiune, cei șase au depus câte 6.000 de euro, în timp ce Tamaș a plătit 7.300 de euro.
Tamaș are emoții mari în ceea ce privește verdictul final al tribunalului. Potrivit lui Nati Meir, om de afaceri care s-a implicat în trecut și în fotbalul românesc, fundașul central ar putea primi 3 ani de închisoare cu executare.
“Îl cunosc personal pe Gabi Tamaș. Pot spune, fără să exagerez, că și-a semnat condamnarea. Locuiesc în Israel, sunt cetățean al acestei țări și cunosc foarte bine legea. Fapta lui este pedepsită cu închisoare de la doi la trei ani cu executare. Nu-l văd deloc bine. Mă repet, și-a semnat, practic, condamnarea. Asta și din cauza faptului că o persoană, cu cât este mai populară, cu atât este mai aspru pedepsită în Israel, pentru că reprezintă un model pentru societate”, a declarat Meir, pentru „Cancan”.
Condamnat la închisoare cu suspendare în România
Tamaș a fost reținut inițial la secția de poliție după ce procurorul de caz, care reprezenta interesele poliției, a explicat că Tamaș prezintă un pericol public ridicat, el conducând în stare de ebrietate și în alte țări.
De altfel, consumul de alcool l-a băgat în belele și în România, unde a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice și distrugere, după o beție din 31 mai 2013.
Tamaș a distrus o ușă de termopan a unui bloc din centrul Bucureștiului, după care a adormit pe un preș, în scară.
Fundașul central a fost ridicat în dimineața de agenți direct din scara blocului, nu fără scandal. Polițiștii prezenți la fața locului au susținut că au fost agresați verbal și fizic de Tamaș, iar martorii au confirmat declarațiile lor.
„Nu sunt un alcoolic. Alcoolicii sunt cei care beau zi de zi, care se trezesc cu alcoolul la nas. Eu nu fac așa ceva. Eu beau din când în când, atunci când am o zi liberă și fac o ieșire cu prietenii, lucruri absolut normale. Orice aș face, mereu sunt băiatul rău. Lumea mă asociază mereu cu scandaluri. Mai rămâne să se spună despre mine că sunt homosexual sau drogat”, declara atunci Tamaș, preluat de un site care scrie despre pariuri, poker și casino online.