…Plouă şi iarăşi plouă. Potop curat. E frig de zici că vine toamna, nu…vara! S-a anunţat pericol de inundaţii pe unele cursuri de apă, inclusiv Râul Negru din judeţul Covasna. Hidrologii lansează coduri de diferite culori, apoi le retrag. Oamenii din perimetrele afectate aşteaptă rubricile meteo de la televizor, mai ceva ca vreo finală la fotbal.
Ieri, la ora prânzului, câţiva săteni din Băcel se plimbau pe mal şi priveau îngrijoraţi puhoiul mâlos ce tot venea, gata-gata să iasă din matcă şi să-şi facă din nou de cap. Aici, inundaţiile sunt ceva frecvent. Atunci când nu se produc, pare a fi o… anomalie!
La un moment dat se iveşte o repriză de acalmie, ce dă speranţe sătenilor.
În aşteptarea viiturii
“Deocamdată e bine. Să sperăm că trecem cu bine. Totul depinde cum vine viitura de la munte”, ne precizează col. Vasile Sădean, prim-adjunct al şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, care, împreună cu prefectul judeţului, Codrin Munteanu, au vizitat ieri zonele aflate în pericol de a fi inundate. Situţia era relativ calmă, totul depinzând de oprirea precipitaţiilor.
Sătenii din Băcel erau îngrijoraţi, pe bună dreptate, deoarece apele învolburate ale Râului Negru au inundat de atâtea ori localitatea, locuinţele, terenurile agricole, drumurile, de-a lungul anilor, că nici nu li se mai ştie numărul. Până acum o săptămână acest curs de apă fusese, aşa cum îl ştim, liniştit. Ca, de altminteri, în cea mai mare parte a timpului. Mai cu seamă pescarii din Sf. Gheorghe şi Braşov îl apreciază mult, petrecându-şi în sezonul estival ore bune pe malul său.
Numai că ploile abundente din ultimele zile l-au umflat peste măsură şi blândul “Fekete River” (cum îi spun în glumă pescarii), e iarăşi gata-gata să pună în pericol casele oamenilor, animalele din bătătură, terenurile agricole, grădinile de zarzavaturi.
Atunci când viitura vine foarte mare există chiar pericolul ca şi siguranţa transportului pe CFR să fie ameninţată, apa urcând până aproape de tablierul Podului de Cale Ferată de la intrarea în judeţul Covasna, când vii dinspre Braşov, la capătul comunei Chichiş.
Să sperăm că nu va fi cazul şi de data aceasta.
Timpul stă pe loc
De peste trei decenii de când tot poposesc prin Băcel, cu treburi reportericeşti, am observat că aici… timpul parcă a stat în loc. Cu toate că acest mic sat de români se află la numai patru kilometri de cea mai importantă axă rutieră, D.N. 11, ce străbate judeţul Covasna – legând Ardealul de Moldova – parcă a rămas «uitat de lume », un „Loc unde nu s-a întâmplat nimic”, vorba meşterului Mihail Sadoveanu. Doar revărsarea Râului Negru ce-l mai scoate din anonimat şi-l aduce în atenţia presei şi a opiniei publice. Însă decât cu asemenea «faimă», mai bine lipsă, ne-au asigurat localnicii…
Legenda spune că pe la anul 1.700 un baci de lângă Braşov a venit cu turma de mioare până această zonă, şi, constatând că este nutreţ suficient, apă din belşug, a decis să se stabilească aici. Şi-a adus familia, unele rude, şi aşa s-a înfiripat o aşezare numită Cătunul Baciului (“Bacitălău”), din care ulterior a derivat denumirea actuală de Băcel.
De fiecare dată, după topirea bruscă a zăpezilor ori când plouă mult, satul Băcel devine victima tradiţională a inundaţiilor. Nădăjduim că măcar de această data pericolul să treacă, şi numai o undă de teamă să rămână în sufletele sătenilor.
Neputincioşi în faţa potopului
“De când eram băietan, ne spunea nenea Floroiu, un intelectual de prin partea locului, Băcelul a fost şi a rămas neputincios în faţa potopului. Locuitorii modestei noastre aşezări româneşti (vreo 600 de suflete) trăiesc mereu cu spaima inundaţiilor încrustată adânc în memorie. Cum plouă mai mult, iar în această primăvară parcă s-a bătut recordul, Râul Negru se revarsă şi ne produce mari stricăciuni. Bine că până acum am scăpat. Avem noroc, de fiecare dată, cu băieţii aceştia de ispravă de la Pompieri, care ne sar în ajutor, scoţându-i pe cei izolaţi din case şi ducându-i la adăpost, salvând animalele, acareturile”.
“Mie într-un an mi-a intrat apa în casă de vreo… şapte ori. A fost prăpd, nici nu mai vreau să-mi mai amintesc, dar de câte ori plouă aşa de mult, mă gândesc cu frică la ce o să mă aştepte”, se confesa, cu lacrimi în ochi, şi Viorica Bularca, o femeie geu încercată de revărsarea Râului Negru.
„Unde să plecăm?”
I-am întrebat, mai mult retoric, pe câţiva săteni ce stăteau ieri pe dig şi urmăreau îngrijoraţi cum tot creşte apa, de ce nu se mută într-un loc mai sigur?
„Unde să plecăm?, mi-a răspuns cu o întrebare Gheorghiţă Gabor. Aici avem rostul nostru, cu bune şi rele, cu inundaţii şi secetă. Nu ne îndurăm să abandonăm locul de baştină, fiindcă la Băcel ne-am născut, am crescut şi-am deprins cei şapte ani de acasă. Locuim din tată-n fiu în vechile case bătrâneşti, care de atâtea inundaţii stau să cadă. Unii, cu stare, şi le-au consolidat ori au înălţat locuinţe durabile. Cei în etate, săraci, le-au lăsat în paragină şi s-au mutat la copii, în oraş. Sunt şi tineri care şi-au întemeiat familii şi încearcă să supravieţuiască. Majoritatea dintre noi avem o palmă de pământ moştenit, iar cum după Revoluţie nu mai avem unde să facem naveta, ca să câştigăm un ban în industrie, ne-am reorientat spre agricultură şi creşterea animalelor. Unii băceleni s-au mutat la oraş, la Sfântu Gheorghe, cei mai mulţi în municipiul de sub Tâmpa, şi vin vara să locuiască la ţară, dar şi în weekend să vadă cum se mai prezintă casa bătrânească. Şi, totuşi, supravieţuim”…
Spaima de inundaţii
Aşa cum spunem şi mai înainte, cea mai mare temere a băcelenilor o reprezintă, din tată-n fiu, inundaţiile, care atunci când se produc fac numai necazuri. Aşezarea se află ca într-o oală, astfel că ades-firavul şi imprevizibilul Râu Negru, ajutat şi de Pârâul Tărlung, se revarsă după câte o ploaie mai zdravănă, acoperind micile parcele pe care oamenii plantează cartofi, sfeclă, porumb, zarzavaturi. Însă, şi mai grav este atunci când apa murdară, plină de mizerii, le intră în pivniţe şi chiar în case.
O femeie mai în etate, Maria Negrea, îmi povestea că s-a obişnuit cu inundaţiile. “Ce putem face? Mai ales primăvara şi toamna, pământul se îmbibă de atâta ploaie şi nu mai primeşte apă. E adevărat, s-au ridicat nişte diguri, însă dacă ai nenorocul ca să-ţi fie casa şi gospodăria într-o zonă mai joasă, mereu există spaima că vom fi luaţi de viitură”.
Băcelenii s-au cam obişnuit cu asemenea capricii ale naturii, cu munca grea şi vâltorile istoriei. Aşa că iau viaţa în piept, şi merg mai departe.
„Dumnezeu e mare!”
…Oamenii priveau ieri neputincioşi cerul. O bătrânică şi-a ridicat privirea spre cer şi oftează: “Dă Doamne, să se oprească odată ploaia, şopteşte lelea Maria, şi-şi face cruce. Dumnezeu e mare!”, îşi face singură curaj.
Cum Rusaliile se apropie, e musai ca rugăciunea să-i fie auzită.
Horia C. Deliu
