Autorităţile locale din Reci vor să reabiliteze lacul din localitate, în jurul căruia s-a format în ultimii ani un sat de vacanţă ce numără aproape 140 de căsuţe şi vile, şi să extindă activităţile turistice.

Primarul din localitate, Dombora Lehel, a declarat că lacul reprezintă una dintre atracţiile turistice ale judeţului Covasna, dar în ultimii ani s-a eutrofizat, iar digurile de protecţie s-au degradat, prin urmare ar trebui consolidate.

„Este un lac artificial de la finele anilor ’70, când erau mari lucrări hidrotehnice în zonă. Practic, este vorba despre un complex de trei lacuri, acesta este cel mai mare dintre cele trei şi aparţine domeniului public al comunei Reci (…), dar mai sunt două lacuri mai mici care sunt în proprietatea Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din judeţul Covasna. Alimentarea acestor lacuri se realizează prin pârâul Saciova, printr-o captare care trece direct prin lac (…) Acolo, în spate, există un element făcut din beton, care, practic, e un deversor, un cămin de evacuare care cred că de vreo 20 de ani nu funcţionează, a fost betonat pentru că, pur şi simplu, pârâul acesta în timpul verii nu are debitul necesar ca să circule apa liber prin acest complex de lacuri şi din această cauză de câţiva ani au început să apară buruienile în lac, a început un proces de eutrofizare”, a declarat primarul Dombora Lehel.

Acesta a menţionat că autorităţile locale au întocmit un proiect pentru reabilitarea lacului şi speră să obţină finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Când am reuşit să reluăm lacul în domeniul public al comunei, imediat ne-am apucat de proiectare, cu sprijinul colegilor de la Apele Române. (…) Avem un proiect tehnic gata pregătit de aproape doi ani care stă şi aşteaptă finanţare. Proiectul cuprinde refacerea captării, refacerea evacuării şi realizarea unui cămin de pompare pentru a suplimenta din Râul Negru apa pe perioada de vară. Acum am prins un an foarte bun, mă refer la precipitaţiile pe care le-am avut în ultimele luni, de aceea avem acest nivel al lacului. Au fost câţiva ani în care în mijlocul lacului apa ajungea numai până la brâu, deci acum avem un nivel cu circa un metru şi jumătate în plus faţă de anii precedenţi, ceea ce este bine. Acesta este nivelul optim pentru lac, dar nu şi pentru dig, care este învechit. Din cauza valurilor, e o suprafaţă mare şi de la vânt se formează valuri, s-a erodat semnificativ aproape o treime din lăţimea digului. Urgent trebuie făcut, nu cred că o să mai reziste doi ani (…) Până în momentul de faţă nu au existat finanţări în acest scop pentru agrement, doar pentru piscicultură (…) Proiectul pe care l-am pregătit este de aproape un milion de lei, din care lucrările propriu-zise undeva pe la 800.000 de lei (…) Acum avem aşteptări mari cu PNRR” , a mai spus primarul comunei Reci.

Dombora Lehel a subliniat că dezvoltarea turistică a zonei reprezintă o prioritate, având în vedere potenţialul natural al acesteia.

„Vrem să mergem pe ideea asta, vrem să lucrăm pe versiunea durabilă, pe turism. Lacul este şi acum una dintre destinaţiile turistice preferate ale celor din zonă, vin şi foarte mulţi din Braşov, deci în weekend e prăpăd aici, nu găseşti loc de parcare pe kilometri întregi. Sperăm să reuşim să avansăm cu proiectul pentru că este oportun şi de durată (…) Eu consider că acesta este un proiect matur, sustenabil foarte, foarte mulţi ani. După cum vedeţi, în zona asta s-a format un sat de agrement, avem peste 150 de case de vacanţă, foarte mulţi s-au mutat aici. Deci, practic în direcţia asta se dezvoltă comuna Reci”, a mai adăugat edilul.

Lacul se află în imediata vecinătate a Rezervaţiei naturale Mestecănişul de la Reci, care atrage, de asemenea, foarte mulţi turişti.

În rezervaţie există specii rare de flori, protejate de lege, cum ar fi laleaua pestriţă, denumită şi „Floarea de şah” datorită pătrăţelelor violacee şi albe ordonate pe petale, în iazuri cresc nuferi albi, iar mlaştinile din rezervaţie reprezintă locul de întâlnire, dar şi ultimul popas al stolurilor de berze care pleacă în ţările calde.

Tot aici vieţuieşte o specie rară – broasca albastră, pădurea nu este lipsită de păsări de pradă, cum ar fi şoimii sau ulii, iar turiştii se pot aştepta oricând să vadă pâlcuri de căprioare venite la adăpat.

Unicitatea rezervaţiei este dată de substratul geologic, compus din nisipuri aluvionare cu aspect de dune, dar şi de mestecenii albi care creează decoruri superbe pentru amatorii de fotografii.

De altfel, în Mestecănişul de la Reci au fost filmate o parte din scenele celebrului film „Cold Mountain”, premiat cu Oscar în 2004, în care au jucat Nicole Kidman şi Jude Law. Cabana, moara şi grajdul construite în incinta rezervaţiei au fost demolate la finalul filmărilor, spre dezămăgirea localnicilor care îşi amintesc şi acum cu plăcere de ranch-ul părăsit unde s-a consumat povestea de dragoste dintre cei doi eroi principali.

Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna şi-a propus să realizeze un traseu de vizitare în incinta rezervaţiei, în lungime de aproximativ doi kilometri, care va fi marcat cu imagini inspirate dintr-o străveche legendă populară, intitulată „Legenda Nufărului”. Proiectul are scopul de a diversifica oferta turistică a judeţului, dar, în acelaşi timp, de a proteja această arie naturală tot mai frecventată de turişti.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail