Foto: Mesagerul de Covasna

În acest an, termenul limită pentru depunerea cererilor este 30 aprilie, asociaţiile urmând să beneficieze de materiale în valoare totală de maxim 1.500 de lei.

Din dorinţa de a îmbunătăţi şi înfrumuseţa mediul înconjurător, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe vine în sprijinul asociaţiilor de proprietari şi acordă anual, din 2012 încoace, fonduri pentru înfrumuseţarea zonelor verzi din jurul blocurilor. Până acum, multe zone ale oraşului au beneficiat de materialele puse la dispoziţie de municipalitate, imaginea acestora devenind una mult mai plăcută.

Astfel, în luna ianuarie a început o nouă sesiune de depunere de cereri de finanţare pentru Asociațiile de proprietari din Sfântu Gheorghe care pot solicita fonduri în valoare de maxim 1.500 de lei pentru înfrumusețarea zonelor verzi aferente blocurilor de locuit. Cererile se depun la Compartimentul de Relaţii cu Publicul, Informaţii, Registratură din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe până cel târziu 30 aprilie.

În cadrul programului, asociațiile de proprietari pot solicita următoarele materiale în valoare totală de maxim 1.500 de lei: bănci, puieţi de pomi ornamentali, arbuşti, gard viu, flori de diferite specii, seminţe pentru gazon, gărduleţ de protecţie, pământ fertil pentru zone verzi. Contribuţia proprie a solicitanţilor este de 20% din valoarea totală a materialelor solicitate, urmând ca restul de 80% să fie cofinanţat din bugetul local al municipiului Sfântu Gheorghe.

În cadrul acestui program se vor distribui următoarele materiale: bănci – 657 lei/buc; puieţi pomi ornamentali – 10 lei/buc; arbuşti – 6 lei/buc; gard viu (5 fire puieţi pe metru) – 30 lei/ml; flori diferite specii – 2 lei/fir; seminţe gazon – 16 lei/kg; gărduleţ de protecţie – 33,5 lei/ml; pământ fertil pentru zone verzi – 60 lei/mc.

Cantităţile necesare pot fi solicitate pe baza unor cereri întocmite de responsabilul de scară şi vizate de administratorul sau preşedintele asociaţiei până la valoarea maximă de 1.500 lei/scară.

Avizarea solicitărilor se va face de către Direcţia de Gospodărire a Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, în ordinea depunerii cererilor.

Contribuţia proprie se achită după aprobarea cererii, în numerar la Direcţia de Finanţe Publice Locale din str. Oltului nr. 2 sau prin virament bancar la numărul de cont RO80TREZ25624740220XXXXX deschis la Trezoreria Sfântu Gheorghe.

Primăria va monitoriza derularea programului, urmând să excludă pe viitor din program acele scări de bloc la care în urma controlului făcut s-a constatat nerespectarea condiţiilor impuse de Regulament.

Textul complet al Hotărârii 40/2012 a Consiliului Local împreună cu regulamentul programului multianual le puteţi consulta pe site-ul Primăriei.

www.sfantugheorgheinfo.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail