Haideți să încercăm să ne imaginăm cum ar fi lumea fără cântec! Cântecul, de bună seamă, are o istorie mai lungă decât vorbitul. Până când oamenii străvechi au învățat să articuleze grupuri de sunete care să însemne ceva, deja ei se înțelegeau prin tonalitățile vocii. Așadar, putem zice că primele vorbe ale umanității au fost cântece. Și asta pe latura comunicării care ulterior s-a numit grai, limbă, deoarece tot comunicare înseamnă și murmurarea unei melodii fără vorbe – acestea au fost primele cântece propriu-zise. De drag, de voie bună, de jale, de ce-or fi fost ele, sigur în aceleași game ca cele de azi. Și asta pentru că pe linie de sentimente omul modern este, în esență, echivalent celui primitiv; trăirile sunt aceleași, doar șlefuite în timp. De la vechi începuturi n-au lipsit nici instrumentele: toba, fluierul. Așadar, la întrebarea „Cum ar fi lumea fără cântec?”, ar trebui să ne imaginăm lumea fără vorbit: niciuna din aceste ipotetice lumi nu ar fi a noastră, a oamenilor, deci răspunsul ar fi „Nu ar fi!”.

Seria de articole ARTIȘTI COVĂSNENI își propune să vă facă cunoștință cu tinerii care arată, prin cântecul lor, României că lumea noastră, a voineștenilor, este frumoasă!

***

Voineștii Covasnei sunt renumiți pentru Valea Zânelor, loc în care peste frumuseţea cadrului natural plutesc legendele despre zâne şi Ilene Cosânzene. Legendele spun că demult, tare demult, aici mai veneau zânele și stăteau la sfat. Ce ne împiedică să ne imaginăm că, atunci când erau vesele, zânele cântau? În altă ordine de idei, în tradiția populară a românilor sunt prezente și Sânzienele, zânele bune; dacă acestea sunt sărbătorite cum se cuvine, culturile vor rodi, fetele îşi vor vedea alesul şi se vor mărita, femeile vor naşte prunci sănătoşi, bolnavii se vor tămădui şi se vor înmulţi păsările şi animalele. Zâne, Sânziene, oameni buni și frumoși și talentați, au fost și sunt și vor fi mereu în Voinești!

De ce am făcut această introducere? Pentru că astăzi vreau să vă fac cunoștință cu  Sânziana Ruxandra Mircea, una din urmașele zânelor bune din legendele covăsnene. Copii ca Sânziana vorbesc, prin cântecul lor, lumii întregi despre noi, românii pe care Cel de Sus ne-a lăsat aici, în Curbura Carpaților, să fim pe veci români. Grea misie ne-a dat…; dar cum nimic nu e la întâmplare, a știut El de ce. Doamne, ține-ne tari, ca și până acum și Îți promitem că nu o să uităm nimic din ce este al nostru, românesc!

Sânziana Mircea, copila bălaie cu voce caldă, nu este singura din familia ei care cântă: Daria Muntean, despre care cititorii Mesagerului de Covasna au aflat mai multe în ediția ziarului din data de 11 februarie 2021, îi este verișoară, iar Tudor Mircea, pe care voineștenii îl cunosc bine și despre care este în pregătire un articol în seria Artiști covăsneni, îi este frate. Iată o întreagă familie cu talent artistic, o familie care și-a crescut copiii în spiritul tradițiilor românești! Ca fapt divers, să știți că la Sântilie, toți membrii familiei Mircea au câte un rol: părinții, Monica și Florin, sunt nași la nunta tradițională, Cristi, băiatul cel mare, este printre călăreți sau cere mireasa, iar cei mici, Tudor și Sânziana, dansează și cântă! Jos pălăria pentru o așa familie frumoasă!

La fel ca Daria, Sânziana s-a dezvăluit publicului la Sântilia voineștenilor din 2018, după momentul artistic al Ansamblului de dansuri populare Românașul, din care amândouă fac parte. Și este meritul coordonatorului ansamblului Daniel Neagoe, „sufletul” celui mai cunoscut grup folcloric din zona Buzăului Ardelean, Brâulețul, cel care le-a descoperit!

Se spune că tinerii de azi nu mai apreciază cântecele populare. E vina lor că nu pot selecta din tot ce li se oferă, lucrurile de calitate, valoroase din punct de vedere cultural şi spiritual, sau este vina mediului în care trăiesc, care a uitat să pună accent tocmai pe ceea ce este mai important: lucrurile ce ne definesc pe noi ca români? Discuția pe această temă e mai largă și nu este locul ei aici. Cert este că la noi, în Voinești, dragostea și respectul pentru tradiţii, obiceiuri, port şi folclor (comori inestimabile ce definesc un popor făcându-l unic, statornic şi nemuritor în ciuda scurgerii timpului) sunt transmise copiilor încă de la cele mai fragede vârste, din familie. Iar Sânziana Mircea este un bun exemplu în acest sens!

Dăruită de Dumnezeu cu talent, având norocul să crească într-o familie iubitoare de tot ce-i românesc, Sânziana știe că pentru a face carieră în domeniul muzical este nevoie de multă muncă, astfel că este elevă a unei școli de profil. Suntem siguri că ambiția și perseverența ei, încrederea în forțele proprii și dăruirea cu care cântă îi vor asigura un loc de cinste în istoria Voineștilor Covasnei!

Îi dăm cuvântul:

Mă numesc Sânziana Ruxandra Mircea, sunt din orașul Covasna, mai exact din Voineștii Covasnei și am 14 ani. Provin dintr-o familie de oameni iubitori de folclorul și de tradițiile noastre populare din Covasna. De când eram mică, îmi plăcea să merg la Sântilia Mocănească din Voinești alături de părinții și frații mei, care sunt nelipsiți de la tradițiile de Sântilie, tot mereu mă bucuram că învățam să dansez și eu printre cei mari. Încă de pe atunci mi-a plăcut să dansez, iar pe parcursul anilor mi-am dat seama și de talentul meu de a cânta. Părinții mei, în anul 2014, văzând că-mi place să dansez, m-au dat la dansuri populare în ansamblul ,,Junii Covăsneni”, urmând apoi în anul 2017 să intru în ansamblul ,,Românașul” unde am și început să învăț să cânt. Acolo am fost îndrumată de către domnul profesor Dan Neagoe, care mi-a descoperit vocea și calmitatea ei. Probabil că fără îndrumarea dumnealui nu mi-aș fi descoperit talentul și dragostea pentru muzica populară. Primul meu spectacol a fost pe data de 1 Decembrie 2017 la Centrul Cultural din Covasna, interpretând un cântec patriotic, ,,Frați Români”; a fost un spectacol plin de emoții, dar totuși și plin de bucurie, deoarece nu am mai fost până atunci în centrul atâtor oameni cu priviri surprinse … niciodată. Mă gândesc ca asta se datorează faptului că era prima mea apariție pe scenă. Normal că pentru prima mea ieșire nu a fost perfect, dar cu toate astea oamenii m-au susținut cu multă căldură. După primul meu spectacol, am început să cânt alături de Ansamblul „Românașul” la aproape toate evenimentele, am cântat și la multe spectacole organizate de către Asociația GRIT, la Nedeia Mocănească a voineștenilor, în cadrul spectacolelor Școlii Gimnaziale ,,Avram Iancu” și la alte spectacole în afara orașului. Pentru a-mi perfecționa vocea, în anul 2020 m-am decis să mă înscriu la Școala de Arte și Meserii „Tiberiu Brediceanu”, unde sunt anul 1 (canto, muzică populară), îndrumată de către profesorul George Muraru, un profesor extraordinar, un profesor care te învață de fiecare data că MUZICA NU SE CÂNTĂ, CI MUZICA SE SIMTE și îi mulțumesc din suflet că mă ajută și mă învață ce este muzica cu adevărat. Totodată le mulțumesc și părinților mei, care m-au susținut încă de la început și mă susțin în continuare, dar le mulțumesc și bunicilor mei care s-au rugat tot mereu pentru mine. VĂ MULȚUMESC!!!! Să sperăm că ne vom întâlni la cât mai multe spectacole!

Sânziana, ești o minune ieșită din mijlocul Voineștilor Covasnei! Te iubim și, alături de bunicii tăi, ne rugăm și noi ca viața să-ți dea tot ce îți dorești! Căci tineri ca tine fac cinste Voineștilor!

Prof. drd. Florentina Teacă

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail