Dumnezeu dă unora mai mult decât altora… Artiștilor – talentul, despre asta vorbesc acum. Din imaterial ei moștenesc felul de a vedea altcumva lumea și, ca să ne-o arate și nouă (pe cât vom putea-o pricepe, desigur), o transpun material în artele grafice ale desenului sau picturii. O transpun în acel fel-altfel, original, adică. Măsura unui artist e originalitatea.
Seria de articole ARTIȘTI COVĂSNENI își propune să vă facă cunoștință cu tineri artiști care pun în creații o părticică din sufletul lor. Tineri cu care ne mândrim. Pentru că au talent.
***
Întotdeauna am iubit oamenii care fac ce le place mai mult și ce simt că trebuie să facă, oameni care iau decizia de a face ceva din pasiune. Și, mai ales, o fac bine, cu rezultate ireproșabile. Astăzi vă invit să faceți cunoștință cu un astfel de om, care-și transformă simțirile în tablouri pe care nu ne mai săturăm să le privim: Alexandrina Elena Cășunean-Vlad. O pictoriță și graficiană talentată, care a luat microbul picturii (mai degrabă, s-a născut cu el), apoi n-a mai scăpat. Căci pasiunea asta te cheamă, te ademenește… Vorbind cu Alexandrina, am încercat să-i aflu secretele. Dar nu e vorba de niciun secret. Este vorba de talent, studiu, influențe, inspirație, dar, mai presus de toate, multă muncă. Simplu, nu?
Am cunoscut-o pe Alexandrina prin 2018 – scrisesem Poveste din Voineștii Covasnei, o poveste cu personaje și întâmplări închipuite, așa cum sunt în povești (cu mențiunea că și oamenii și faptele din cărticică sunt urziți din realități care de multă vreme se întâmplă la noi, la mocanii din Voineștii Covasnei) și căutam pe cineva să ilustreze cartea, pe baza explicațiilor încropite de mine. Sora mea mi-a vorbit de Alexandrina. Am contactat-o și i-am explicat ce vreau. A acceptat imediat și timpul mi-a dovedit că nu am greșit – Alexandrina a înțeles perfect ce aștept de la ea și s-a implicat în acest proiect cu toată energia ei creatoare. A urmat o colaborare frumoasă, cu desene pentru alte două volume (Poveste despre noi, dacii din curbura Carpaților, Editura Eurocarpatica, 2019 și Povestea comorii voineștenilor, Editura Eurocarpatica, 2020) și recunosc oricând că aceste povești ar fi mai sărace și fade fără desenele Alexandrinei.
Covăsnenii o cunosc pe Alexandrina ca fiind cea care le face evenimentele importante din familie să aibă culoare și farmec – căci munca și îndemânarea ei le garantează un decor de vis. Tot Alexandrina face decorațiuni și ornamente de sezon pentru interiorul unor cămine primitoare. Eu am fost impresionată de modul în care reușește să recondiționeze obiecte vechi, dându-le o nouă viață, prin modalități care nu mi-ar fi trecut niciodată prin minte – așa și-a amenajat casa, într-un stil deosebit, un spaţiu plin de culoare în care să poată să creeze în linişte.
Și, în timpul liber, Alexandrina pictează. Își lasă pe pânză frământări și căutări și suflet. Eu am văzut în picturile ei libertate de gândire, fermitate feminină, sinceritate și originalitate. Deocamdată, a pictat aproximativ 100 de tablouri, care se află acum prin țară sau în străinătate (cel mai departe, în Senegal), însă, cu siguranță, acesta este de abia începutul. Dacă s-ar fi născut într-un mare oraș european – centru al artelor, ar fi avut șanse să expună la Grand Palais în Paris sau la Metropolitan Museum of Art din New York. Cel puțin, așa îmi place mie să cred.
Născută în Covasna, în noiembrie 1985, a fost elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Voinești, apoi a liceului covăsnean. Dar a avut un vis. Despre cum și l-a realizat, dar și despre alte lucruri interesante (care e superputerea ei, de ce își semnează lucrările cu numele de dinainte de căsătorie, care e pictorul ei preferat, pașii realizării unui tablou, tehnica preferată și multe altele) ne povestește Alexandrina în cele ce urmează:
După liceu, am plecat la Iași pentru a-mi urma visul și anume acela de a deveni pictor. M-am înscris la Universitatea de Arte „George Enescu” unde, fără pregătire în prealabil, am trecut cu brio peste admitere. A fost prima oară când m-am așezat în fața unui șevalet. Eram singura candidată din sală care nu absolvise un liceu de specialitate. Am urmat studiile de artă murală sub îndrumarea profesorului Jeno Mihail Bartos care, culmea, era de loc din Zăbala și care m-a susținut foarte mult; eram de-a lui, ardeleancă. Au fost 4 ani superbi, în care am învățat foarte multe despre artă. Și vreau să vă spun că la facultatea de arte nu se învață doar desenul și pictura; am învățat geometrie, anatomie, istorie și literatură. Cu talentul și inspirația te duci tu, astea nu se învață.
În timpul facultății am abordat toate tehnicile picturii, dar am rămas fidelă acrilicului. Lucrarea mea reprezentativă din acea perioada este lucrarea de licență, care este expusă la Casa de Cultură a Studenților din Iași și este o lucrare murală de 6/3 metri.
După terminarea studiilor am rămas în Iași, crezând că voi găsi să lucrez în domeniul artelor vizuale. Dar nu a fost așa și am înțeles că este un domeniu care te alege pe tine și nu tu pe el. Am revenit acasă și am intrat în învățământ, ca suplinitor educator timp de un an, deoarece nu aveam studii în domeniu. Mi-am dat seama că artele nu mă ajută foarte mult în ceea ce privește câștigurile, deoarece este ceva care necesită mult, mult studiu, exercițiu, experiență, portofoliu, dorința de a le împărți, de a le vinde și mai apoi vin câștigurile, iar tot acest parcurs necesită timp și bani, căci nu este un domeniu ieftin, mai ales dacă vrei calitate în execuție, dar nu am renunțat. Continuam să pictez, pentru mine și pentru familie… nu am vândut nimic.
În 2011 m-am căsătorit. Ne-am dorit atât de tare copii, încât Dumnezeu ne-a dat gemeni. Da, sunt mamă de gemeni de 7 ani și asta e superputerea mea!
Din 2012 am început să pictez la comandă, iar încet, încet, cu muncă și dăruire, am ajuns aici. În urmă cu 4 ani ne-am mutat „la țară”, lângă Covasna, într-o casă veche de aproape 200 de ani, decorată și amenajată de noi, aici este locul meu și se vede asta. De când stau aici, rar trece o săptămână să nu pictez… Dar eu nu am tablouri în casă, căci le vând foarte repede.
Majoritatea tablourilor le execut pe comandă, au dimensiuni destul de mari, adică peste 1 metru și toate sunt executate în acril. Într-o perioadă, la început, am făcut multe peisaje, dar ușor, ușor am alunecat spre figura umană, unde cred că o să rămân angrenată ceva timp. Tind către pictura realistă, dar și spre îmbinările de stiluri. Compozițional, pointilismul intercalat cu realismul are niște efecte vizuale foarte plăcute. Cu certitudine (și portofoliul meu o dovedește), pot spune că nu sunt un artist abstract. Înțeleg acest tip de artă, dar nu pot să realizez compoziția și nu sunt omul care să facă o lucrare pentru anumite comisoane. Să știti, nu fac lucrări abstracte!
Dacă vă întrebați cum ia naștere un tablou pe comandă, la mine pașii ar fi următorii: primesc de la client comanda, încerc să aflu de fapt ce vrea, unde ajunge tabloul (bucătărie, living, etc.), uneori cer și poze cu încăperea, pentru a determina împreună dimensiunile, culorile… deci tatonez, apoi procur pânza, schițez în creion și aplic pata de culoare. Pare ușor, dar nu e. E frumos, relaxant și satisfăcător. Tot acest procedeu poate dura de la două, trei ore la două săptămâni, deoarece un tablou nu merge realizat pe principiul „trebuie” ci pe „inspirație”, care e sau nu. A, mai intervine munca de lămurire cu copiii, că acum mami pictează, pofta de o țigară și o cafea, momentul de contemplare când stai efectiv și te uiți la ce ai făcut și cauți și cauți… ceva. E gata când în dreapta tabloului îmi iscălesc numele. Mă semnez întotdeauna cu numele de fată, GuessA. Tata are două fete, sora mea e chimistă, așa că îi duc numele mai departe prin arta mea. Am un singur tablou semnat cu numele de căsătorie și este în portofoliul personal. Tot în portofoliul personal se mai regăsesc și mapele cu schițele pentru grafica de cărți.
Inspirația vine din tot ce mă înconjoară, dintr-o navigare pe internet și din propriile trăiri, dar pe întreg caut tot timpul să fac ceva nou. Acum sunt în zona artei afro.
Dacă ar fi să mă întorc în timp și să cunosc un pictor, mi-aș dori să fiu lângă Edgar Degas, un pictor realist stângaci (așa sunt și eu), care abordează foarte mult în lucrările lui figura umană, în general femeia (figura predominantă în lucrările mele) și care, deși spre sfârșitul vieții orbește, nu se oprește din creat, orientandu-se către sculptură, unde are nevoie de simțul tactil mai mult decât de cel vizual. Nici eu nu mă opresc din creat! Chiar dacă nu pictez, fac decorațiuni și decoruri și mă bucur că sunt apreciată și pe această latură, deoarece mereu mi-a plăcut designul de interior și tot ceea ce înseamnă a transforma casa în acasă. În urma nenumăratelor solicitări pentru decoruri, am hotărât să-mi creez o pagina de facebook „Creat pentru tine”, dedicată strict creațiilor mele… pentru tine!
Sunt o persoană care nu stă deloc degeaba și care a făcut și face mereu ceea ce consideră benefic pentru ea. Nu știu să fac altceva mai bine, decât să creez. Sunt înconjurată de oameni care mă iubesc și eu deopotrivă iubesc la rândul meu și asta este principala sursă de energie.
De cinci ani sunt educator puericultor în Covasna, specializându-mă între timp în Științele educației, absolvind anul trecut studiile Universității Transilvania din Brașov, iar în week-end-uri (mai ales vara), mă ocup de evenimente. Nu mă plictisesc! Nuuu… Sunt într-o continuă „transhumanță” și îmi iubesc stilul de viață accelerat. Soțul meu și Gruia (unul dintre gemeni) sunt criticii mei de seamă, iar Iancu (celălalt geamăn), admiratorul înfocat. Cu toate acestea, nu observ la niciunul înclinație spre artă.
Dacă vrei să mă caracterizez într-un cuvânt: GuessA (și este în dreapta jos, tras în pensulă). Zi colorată să ai!
Dragă Alexandrina, să știi că nu reușesc nicicum să înțeleg cum ai timp pentru atâtea, dar mă rog să-ți dea bunul Dumnezeu sănătate și putere de muncă, să ne colorezi viața mult timp de acum înainte! Să ai parte de oameni care înțeleg arta, o apreciază și o cumpără!
Prof. drd. Florentina Teacă
