Și la Sita Buzăului, pregătirile pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri sunt în plină desfășurare.
„ArtIst” – este titlul unei manifestări ample, special pregătite pentru acest moment, la inițiativa Școlii Gimnaziale „Nicolae Russu” din localitate. Derulat sub forma unui concurs de istorie, dar și a unui spectacol de muzică populară și muzică patriotică, evenimentul se va desfășura vineri, 30 noiembrie, de la ora 14.00, la Căminul Cultural Sita Buzăului.
Despre programul activităților dedicate Centenarului, pe care Primăria Sita Buzăului le organizează sau în care se implică, primarul Nicolae Stoica ne-a spus mai multe, ieri, în cadrul unui scurt interviu pe care ni l-a acordat.
– Stimate domnule primar, cum decurg pregătirile pentru celebrarea Zilei Naționale, pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri?
– Pot spune că pregătirile decurg foarte bine. Avem o săptămână plină de evenimente la care comunitatea din Sita Buzăului participă atât la nivel local, cât și la nivel național.
– Ce manifestări pregătiți în acest sens sau în ce activități se implică Primăria Sita Buzăului?
– Aș începe cu primul eveniment în care comuna Sita Buzăului este implicată, și anume Marșul Centenarului Marii Uniri, care se desfășoară din data de 25 noiembrie, până în data de 1 decembrie, cu deplasare în căruțe trase de cai, de la Vâlcele la Alba Iulia. Participăm la acest marș cu o deosebită bucurie în suflet, ținând cont de faptul că astăzi avem mult mai multe posibilități de deplasare, putând ajunge mult mai ușor la destinația dorită. În acest caz este vorba despre Alba Iulia, față de cei care au participat în urmă cu 100 de ani, având la dispoziție ca mijloc de deplasare căruța trasă de cai.
Pe această cale, aș dori să felicit organizatorii acestui eveniment, și anume Instituția Prefectului Județului Covasna, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna, Asociația Voievozii Munților Vâlcele – Covasna, primăriile și nu în ultimul rând, participanții la Marșul Centenarului Marii Uniri.
Al doilea eveniment este intitulat „ArtIst” și este inițiat de Școala gimnazială „Nicolae Russu”- Sita Buzăului, în parteneriat cu Primăria comunei Sita Buzăului, Căminul Cultural Sita Buzăului, Biblioteca Sita Buzăului și Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni. În data de 30 noiembrie, la Căminul Cultural din Sita Buzăului va avea loc un spectacol dedicat Marii Uniri, alături de invitați din zona noastră care duc mai departe tradiția, cum ar fi: interpreta de muzică populară Mălina Boricean, Alexandru Ioan Baciu alături de grupul vocal „Siteanca”, grupul „Muguri Siteni” al școlii gimnaziale „Nicolae Russu”, ansamblul „Ciobănașul” din Întorsura Buzăului, ansamblul „Brâulețul” din Sita Buzăului și grupul vocal bărbătesc „Pădurenii” din Barcani.
Pe data 1 Decembrie, la invitația domnului prefect al județului Covasna, dorim să avem alături de noi cetățeni ai comunei Sita Buzăului pentru a participa la programul dedicat Marii Uniri în reședința de județ.
– Vă rog să ne oferiți detalii despre evenimentul intitulat „ArtIst” -care este scopul, cui se adresează.
– Evenimentul „Artist” aflat la prima ediție are drept scop realizarea și prezentarea unor proiecte cu temă „România Centenară”, prin stimularea interesului istoric al elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal, prin participarea acestora în număr cât mai mare la activități extrașcolare din diverse domenii. Acest concurs se adresează tuturor elevilor pasionați de istorie din instituțiile de învățământ din țară.
-Există, la nivelul Primăriei, proiecte, acțiuni născute în Anul Centenar, care vor avea continuitate și în anii următori?
– Având în vedere că acest concurs („ArtIst”) are ca subiect istoria României, voi susține această acțiune, pentru a avea cât mai multe ediții, să existe o zi în care să avem posibilitatea cu mic cu mare să recreăm sau să discutăm evenimente istorice, pentru că un popor care nu-și cunoaște istoria, este un popor fără identitate.
-Ce mesaj aveți pentru siteni și, în general, pentru covăsneni?
– În calitate de edil al comunei Sita Buzăului, m-aș bucura dacă alături de cei care pun suflet în organizarea acestor evenimente, să ia parte toți cetățenii comunei Sita Buzăului, iar pentru covăsneni și pentru români, în general, nu-mi pot dori decât ca acum, la 100 de ani de la Marea Unire, să menținem în continuare focul viu în vetrele părintești, să ne păstrăm copiii în jurul nostru, să-i ajutăm să evolueze, să se emancipeze, învățându-i totodată să-și iubească pământul natal, să nu se dezrădăcineze, pentru a nu ne pierde identitatea.
Doresc cetățeniilor din Sita Buzăului, și nu numai, sănătate și putere de muncă, pentru a ne putea îndeplini toate dorințele și proiectele care duc la dezvoltarea comunei, și nu în ultimul rând, îmi doresc să fim uniți.
Ana Ciorici COSTACHE