Așa cum cititul cărților dezvoltă și antrenează mintea, intelectul, capacitatea de a gândi logic și de a face conexiuni, așa și sportul dezvoltă partea fizică a unui individ, dezvoltarea globală a sinelui, atât din punct de vedere mental sau emoțional, cât și din punct de vedere social.

Practicarea unui sport de performanță, așa cum este Ju-Jitsu, înseamnă putere, anduranță, rezistență psihică și caracter. Toate aceste însușiri ale unui sportiv se dobândesc de-a lungul vieții, odată cu provocările la care este expus, alegerile pe care le face și drumul pe care dorește să-l urmeze.

Dezvoltarea personală este un proces continuu de evaluare a calităților și setare a obiectivelor, iar rolul nostru, a celor de la Show Time Sport Club este acela de a crea personalitatea completă a individului.

Aceste lucruri s-au văzut în cadrul Campionatului Național de Ju-Jitsu care a avut loc în perioada 18-20 iunie 2021 la Hotel Piatra Mare din Poiana Brașov, acolo unde echipa de performanță a clubului nostru a participat cu 11 sportivi la 24 de probe individuale, câștigând în final 19 medalii (cu 3 medalii mai mult decât obiectivul propus), 7 de aur, 6 de argint și 6 de bronz, precum și un onorabil loc 8 pe echipe din cele 19 cluburi participante.

Cel mai titrat sportiv, Artene Vlad, și-a arătat măiestria sportivă, cucerind 3 medalii de aur, devenind astfel triplu Campion Național (în ziua în care a împlinit 17 ani), atât la secțiunea Fighting cât și la Ne-waza (Jiu-Jitsu), considerat fiind de către organizatori cel mai complet și tehnic sportiv al competiției.

Surpriza lotului a fost sportiva Măsar Miruna, cu 2 medalii de aur, dublă Campioană Națională la cele doua probe la care a participat Fighting și Ne-waza (Jiu-Jitsu).

Au cucerit medalii de aur și li s-a conferit titlul de Campioni Naționali sportivilor Szende Imre și Maghiar Darius, ambilor la proba de Ne-waza.

Medaliile de argint și titlurile de Vicecampioni Naționali au fost cucerite de sportivii Florescu Nicoleta Narcisa (dublă Vicecampioană), Maghiar Darius, Toma Ștefania și Imre Szende.

Cele mai disputate medalii au fost cele de locurile 3, datorită faptului că sistemul de punctaj aduce învingătorului această medalie sau nimic. Câștigătorii acestei medalii sunt Macovei Adrian, Imre Szende, la prima lor participare în acest sport, precum și sportivii juniori Pop Victor și Pantelimon Alin, ambii reușind să cucerească două medalii, la probele de Fighting și Ne-waza.

Au avut de asemenea evoluții bune, cu categorii grele și luptători de top, sportivii Negre Tudor și Cocriș Vlad, locurile IV la probele la care au evoluat.

Sportul acesta, Ju-Jitsu, te învață să lupți pentru scopul tău și să nu te lași păgubaș în momentele de cumpănă. Sportivii din cadrul C.S. Show Time și-au depășit sinele și odată cu gustul micilor victorii și-au instalat iar dorința de depășire a barierelor, a apărut din nou, după mai bine de un an, ambiția de a atinge obiectivele setate.

Avem sportivi ce știu ce sunt determinarea și perseverența: sunt calități pe care toți marii sportivi le posedă și fără de care nu ar putea trece peste eșecuri și înfrângeri. Așa este la noi la Show Time Sport Club.

     Anton Ciprian – președinte ACS Show Time          

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail