Întâlnire de suflet încărcată de emoții și bucurii, între elevi și cadrele didactice: educatori, învățători, profesori, în vatra satului Mărtănuș din Covasna. Evenimentul memorabil a avut loc, duminică 27 iulie a.c., după Sfânta Liturghie la Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” – loc încărcat de spiritualitate și liniște, care a unit pentru câteva ore memorabile, o parte din generațiile de elevi și profesori care s-au perindat pe la Școala Generală din sat. Mulți dintre profesori au făcut efortul de a veni de la mulți kilometri distanță, pentru a răspunde invitației de a fi împreună în amintirea anilor petrecuți în sânul instituției de învățământ care i-au găzduit.
Inițiativa a venit din partea Consiliului Parohial dornic de a le aduce un omagiu profesorilor care, prin învățăturile și educația acordate, prin insuflarea dragostei față de carte, motivându-i neîncetat, i-au făcut „oameni mari”. Micii copii de atunci, timizi și neliniștiți, prin aprofundarea cunoștințelor au reușit să se realizeze profesional, îmbrățișând domenii diferite, cum era și firesc, dar având fiecare un rol esențial în dezvoltarea și susținerea societății.
Educatorul, învățătorul și mai apoi profesorul sunt icoane vii în viața fiecărui om care păstrează în adâncurile lui amprenta dascălilor care au avut un rol determinant în dezvoltarea lui profesională. Fără să ne dăm seama, ei plantează în subconștientul nostru o grăunță de lumină care, mai târziu, ne călăuzește spre drumul pe care urmează să devenim ce ne este scris, spre a ne desăvârși datul.
„A fi educator nu înseamnă a exercita o meserie, înseamna a îndeplini o misiune, a face un apostolat”. Ce înseamnă apostolat? Să te dăruiești continuu, să-ți îndeplinești cu abnegație misiunea de călăuză a micilor învățăcei, prin paginile misterioase ale educației și știiinței. Sau cum atât de frumos și explicit spunea Victor Hugo: „Meseria de profesor este o mare și frumoasă profesiune, care nu seamănă cu nici o alta, o meserie care nu se părăsește seara, odată cu hainele de lucru. O meserie aspră și plăcută, umilă și mândră, exigentă și liberă, o meserie în care mediocritatea nu e permisă, unde pregătirea excepțională este abia satisfăcătoare, o meserie care epuizează și înviorează, ingrată și plină de farmec.”
Cam despre toate acestea laolaltă ne-a vorbit și părintele paroh Dumitru Trofin, în deschiderea evenimentului, subliniind importanța dascălului în viața noastră și emoționând auditoriul cu un poem din care voi cita un fragment: „Un dascăl bun nu piere niciodată!/ Icoana lui străluce tot mai viu!/ El intră-acolo, în inima curată/ Și face roditor orice pustiu.”
Într-o atmosferă caldă și prietenoasă, au fost „scoși la lecție”, doi elevi – reprezentativi fii ai satului, dr. Nicolae Roman – epitrop al Bisericii Ortodoxe și educatoarea Simona Constantin care, deși plecați pentru o vreme înainte și după absolvire, au ales să se întoarcă în vatra satului să fie de folos comunității din care s-au ridicat, mânați de nevoie, ori chemați de „strigătul străbunilor”, așa cum și-a justificat dr. Roman, întoarcerea.
Cuvintele de mulțumire și recunoștință pentru învățătura și educația primită au fost multe, frumoase și de mare sensibilitate. Amintind de rolul fiecăruia, eleva Simona Constantin, devenită colegă de breaslă cu foștii dascăli, fiind educatoare a celor câțiva copii care frecventează grădinița din sat, a spus: „unii ne-ați învățat să ținem creionul în mână, alții să dăm formă plastilinei, să pătrundem în lumea poveștilor, să distingem binele de rău, zânele de balauri, să ne identificăm cu personajele pozitive, să empatizăm cu semenii noștri, să ne exprimăm prin muzică, desen, dans, să comunicăm și să ne jucăm împreună. Mai apoi am descoperit prin d-voastră lumea literelor, a cifrelor. Ne-ați învățat să folosim cunoștințele dobândite, pentru a ne împlini ca oameni”.
Iată, ce frumos știu unii elevi a recunoaște meritele celor care i-au călăuzit până și-au luat viața în piept! Fiecare cuvânt rostit a fost căutat cu atenție, astfel încât să exprime mulțumirea și recunoștința față de cei care le-au modelat mințile și viețile, care au fost un exemplu de dăruire, corectitudine și verticalitatea, care i-au învățat și din cărți dar și prin exemplul personal, completând cu generozitate educația primită în familie.
Emoția revederii cu profesori, unii dintre ei fii sau fiice ale satului, alții veniți din Brașov, Târgu Secuiesc sau alte localități „să-și împlinească menirea de dascăl”, a făcut loc nu doar amintirilor care au fost evocate, ci și lacrimilor șterse pe furiș, nu doar de către profesori și elevi, ci și de cei prezenți, surprinși de sensibilitatea vorbitorilor și a evenimentului care a făcut posibilă întâlnirea dintre elevii și dascălii care s-au revăzut, unii dintre ei, după 45 de ani de la absolvire! Impresionant moment!
Unul dintre profesorii care a venit din afara județului, și nu a mai plecat, și a luat cuvântul în cadrul întâlnirii, este prof.Ioan Movileanu. Un model de dascăl care sfințește locul și școala, cu multe premiere la activ, datorate ambiției și elanului tineresc cu care și-a început cariera de profesor în urmă cu 45 de ani. În scurta intervenție ne-a vorbit despre tractorul pe care împreună cu câțiva meseriași din sat l-au construit de la zero, fapt ce a consituit o premieră pentru satul Mărtănuș. Piesă de mare valoare istorică și emoțională, care încă este în funcțiune și se află în curtea profesorului care acum locuiește în Brețcu, comună de care aparține satul Mărtănuș.
De neiertat ar fi să nu pomenesc despre cea mai îndrăgită dintre toți, doamna Maria Suvejan – „ tovarășa” educatoare, o personalitate marcantă datorită căreia mulți copii au învățat să recite, să cânte și să danseze, dezvoltându-și aptitudinile artistice sub stricta ei îndrumare. Corul bisericesc format din fostele eleve, este cea mai grăitoare „moștenire” a învățăturii, dăruirii și abnegației de care a dat dovadă. Prin mâna ei au trecut multe generații din sat. Astăzi, mulți dintre copilașii de atunci au nu doar o educație aleasă, ci sunt înzestrați cu mult simț artistic. Nu exista concurs la care să nu participe cu copiii, și să nu câștige! Nici copil care să nu se prindă în jocurile iscusitei doamne, ajunsă la o vârstă venerabilă, dar prezentă în strană, la biserică, fiind în continuare un model pentru toți. 
Sunt multe de povestit despre fiecare cadru didactic în parte, cu siguranță s-ar putea scrie o carte. Fiecare dintre ei și-au pus amprenta într-un fel sau altul, astfel încât elevii de atunci au ajuns „oameni mari” – „de la plugar până la profesori, medici, ingineri, economiști”… , după cum emoționat spunea dr.Roman. Oameni cu bun simț, muncitori, credincioși, ambițioși, dar care nu au uitat de unde au plecat, păstrând cu sfințenie darurile primite de la părinți, dascăli și bunici, despre care profesorii cu care am vorbit, au avut doar cuvinte de laudă.
Nu au fost uitați nici profesorii „plecați la Domnul” pentru care s-a oficiat un parastas și s-a cântat „veșnica lor pomenire”. Cel mai reprezentativ dascăl, cel care i-a învățat în cele mai grele perioade istorice și care i-a păstorit vreme de 35 de ani (1925-1960) a fost părintele și învățătorul Iosif Rafiroiu, în memoria căruia a fost amenajat și un muzeu într-una din clasele în care, cândva, elevi fiind, au studiat.
Evenimentul s-a încheiat cu îmbrățișări și flori, cu lacrimi de bucurie și tristețe, cu o agapă la care s-au servit bunătăți pregătite de gospodinele deja cunoscute pentru ospitalitatea lor – membre ale Consiliului Parohial și al Corului Bisericesc, coordonate de ochiul vigilent al Lăcrămioarei Roman.
Astfel s-a încheiat o zi memorabilă, istorică pentru micuța comunitate românească din Mărtănășul Covasnei formată din 15 familii de creștini-ortodocși, zi binecuvântată care ne-a încântat și umplut sufletele, dar ne-a și obosit frumos, pentru că emoțiile au fost neașteptat de intense.
Felicitări și aprecieri multe celor implicați în desfășurarea evenimentului! Respectele mele tuturor!
Mihaela Aionesei, Târgu Secuiesc
