Unul dintre spectacolele de mare ținută al acestei Stagiuni al Operei brașovene se va derula sâmbătă, 23 martie 2024, de la ora 18.30. Este vorba de capodopera verdiană „Il Trovatore” (Trubadurul), unul dintre cele mai reprezentative titluri din repertoriul instituției brașovene, care a fost montat aici în cadrul celei de-a XI-a ediții a Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet din 2013.

„Trubadurul”  reprezintă o adevărată piatră de încercare pentru orice  instituţie de Operă care se respectă, sublinia la premiera brașoveană de acum un deceniu distinsa regizoare dr. Anda Tabacaru, care s-a aplecat cu inspiraţie şi profesionalism  asupra textului, muzicii, atmosferei cu totul aparte a dificilei creaţii. Este o lucrare grea, foarte pretenţioasă din toate punctele de vedere.  „Il Trovatore” constituie o operă eminamente romantică, în care întâlnim sentimente contradictorii, poveşti cu fantome şi vrăjitoare, personaje puternice, schimbări  neaşteptate de situaţii. Ca exprimare scenică, am păstrat atmosfera Spaniei din secolul al XV-lea, dar am apelat şi la tehnici multi-media moderne”, ne-a mai declarat redutabila directoare de scenă la vremea respectivă. De această dată, alături de personajele principale un loc important îl deţin membrii  corului, cu care s-a lucrat la fel de mult.

În  spectacol asităm la  derularea unor acţiuni  războinice, violente, urmate de secvenţe optimiste, încărcate de fior liric. Personajul central este Azucena,  o ţigancă aprigă, un caracter dificil. În ea sălăşuiesc parcă mai multe fiinţe, pe de o parte  o mamă iubitoare, pe de alta o eroină controversată, mânată de setea  de răzbunare. Ea se va confrunta cu trei eroi la fel de bine conturaţi, anume  Manrico (trubadur, ofiţer al prinţului Urgel,  falsul fiu al Azucenei), Leonora (curteana prinţesei de Aragon) şi  Contele de Luna (tânăr nobil aragonez). Cu alte cuvinte,  un triou animat de sentimente frumoase, de iubire, dar şi de gelozie, patimă, răzbunare.

 Regizoarea Anda Tabacaru

Personalitate reprezentativă a vieții artistice românești, regizoarea Anda Tabacaru s-a născut la Iași. A studiat pianul la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din orașul natal, muzicologia și compoziția la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași (promoția 1986), apoi regia de operă la Universitatea Națională de Muzică din București (promoția 1995). Este doctor în muzică din anul 2008, susținând teza: „Dramaturgia muzicală în opera romantică și importanța sa în arta spectacolului liric”.

„Eu consider că fiecare spectacol reprezintă un act de cultură. Un regizor astăzi trebuie să descopere sensul partiturii, să ajungă la teatralitatea muzicii. Orice compozitor are o gândire scenică, şi este, în acelaşi timp, un om de teatru. Când vom descoperi cât mai mult această teatralitate, vom putea scoate în evidenţă sensurile profunde şi adevărate ale partiturii. După opinia mea, un regizor de operă trebuie să aibă un puternic simţ muzical şi teatral, intuiţie muzicală şi, mai ales, să aibă capacitatea să analizeze dramaturgia muzicală creată de compozitor şi libretist deopotrivă. El trebuie să respecte partitura cu religiozitate şi să n-o trădeze şi mai ales să nu se îndepărteze de libret. De foarte multe ori adaptările libretului pot deveni hilare şi total nepotrivite cu intenţia şi mesajele lucrării. Modernitatea adevărată şi cu valoare artistică poate fi transpusă scenic pornind de la aceste aspecte”.

 O distribuție pe cinste

Vineri, 22 martie 2024, ora 11.00, are loc  Repetiție generală cu public, pentru a putea satisface cererea foarte mare de bilete, reprezentația de sâmbătă având statutul de SOLD OUT.
Distribuția este următoare: Manrico – Adrian Dumitru (debut); Leonora – Cristina Radu; Contele de Luna – Alexandru Aghenie; Azucena – Carmen Topciu; Ferrando – Dan Popescu; Ines – Maria Catrina; Ruiz – Claudiu Bugnar.

Își dau concursul Orchestra și Corul. Dirijor: Traian Ichim. Regia artistică: Anda Tabacaru
Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Mișcarea scenică: Nermina Damian. Asistent mișcare scenică: Alexandra Scriminț. Instructor de lupte: Bogdan Bălăşcău. Regie scenă: Marilena Aldea

Lucrarea amintită constiuie cea de-a doua operă din trilogia verdiană („Rigoletto”, „Il Trovatore”, „La Traviata”) și continuă să impresioneze publicul din marile săli de operă ale lumii pînă în ziua de astăzi, deși au trecut 171 de ani de la Premiera ce a avut loc la Teatrul ”Apollo” din Roma, ne-a perecizat Cecilia Maria Toma PR al instituției.

Specifică partiturii îi este, pe de o parte, linia vocală de mare inspirație, remarcată în special în ariile personajelor principale, dar și momentele de mare forță ale corului. Cele patru roluri principale (Leonora, Manrico, Contele de Luna și Azucena) sunt foarte dificile, Verdi dându-le fiecăruia o pondere însemnată. Distribuția trebuie să fie omogenă ca valoare, să existe un echilibru între muzică și dramă, în timp ce protagoniștii transmit emoții intense cu fiecare notă.

Puține creații conțin atât de multe numere muzicale celebre ca „Il Trovatore”. De exemplu, cavatina radiantă a Leonorei: „Tacea la notte placida” și finalul „Di tale amor”. Apoi, în urma celebrului Cor al Țiganilor din actul al II-lea, Azucena cântă dramatica arie „Stride la vampa”. Manrico are numeroase arii fascinante, balade de dragoste sau chemări eroice la acțiune: „Ah sì, ben mio”, „Di quella pira”, cântată în timp ce el pleacă pentru a o salva pe Azucena. Contele de Luna interpretează o altă arie celebră: „Il balen del suo sorriso”.

Spectacolul durează trei ore și 10 minute și are trei pauze.

Așadar – o reprezentație de zile mari.

Horia C. Deliu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail