Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au fost la datorie în weekendul sărbătorilor de Rusalii, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea producerii oricăror evenimente negative.

 În perioada 10 – 11 iunie a.c., aproximativ 100 de polițiști au acționat zilnic pentru asigurarea ordinii și liniștii publice în zona cluburilor/discotecilor, barurilor sau unităților de alimentație publică, centrele comerciale și piețe fiind prezenți și în zonele turistice și de agreement și în zonele lăcașurilor de cult.

Polițiștii de ordine publică au acționat pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură contravențională sau infracțională, menținând astfel un climat de ordine și siguranță publică și, totodată, acționând prompt și eficient pentru sancționarea celor care nu au respectat legislația în vigoare.

Activitățile au fost desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii rutieri au acționat pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv nerespectarea regimului legal de viteză, a depășirilor neregulamentare sau conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Totodată, în perioada de referință a fost înregistrată și o infracțiune de conducere sub influența alcoolului, un bărbat de 26 de ani fiind depistat în municipiul Sfântu Gheorghe conducând un autoturism cu o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

IPJ Covasna- Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail