Primăria Sfântu Gheorghe se află pe primele locuri la nivel naţional în ce priveşte contractele semnate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), valoarea acestora cifrându-se la peste 100 milioane de euro, a declarat primarul Antal Arpad.

Acesta a menţionat, printre altele, că suma atrasă prin PNRR de către autorităţile locale este echivalentă cu impozitele plătite de cetăţenii municipiului pe o perioadă de 50 de ani.

„Noi, peste două-trei săptămâni vom fi în situaţia în care doar din PNRR să avem contracte semnate pe peste 500 de milioane de lei. Nu ştiu dacă suntem pe locul întâi în ţară, o să verific şi acest lucru (…), dar cu siguranţă suntem printre primele trei autorităţi locale la nivel naţional în ceea ce priveşte proiectele pe PNRR. Deci, 500 de milioane de lei contracte de finanţare care vor deveni investiţii. Impozitele plătite anul trecut de cetăţenii municipiului Sfântu Gheorghe au fost de aproximativ 9,5 milioane de lei, iar 500 de milioane de lei sunt, practic, cât impozitele pe 50 de ani (…) Aici vorbim de infrastructură şcolară, vorbim de locuinţe, vorbim de mobilitate, vorbim de reabilitare termică, doar din PNRR de peste 100 de milioane de euro”, a declarat primarul Antal Arpad.

Edilul a arătat că municipalitatea a reuşit să atragă fonduri pentru investiţii şi prin Programul Operaţional Regional, iar lucrările care urmează să fie efectuate în următoarea perioadă vor crea mai puţin disconfort cetăţenilor decât cele realizate în ultimii ani.

„Ceea ce este foarte important şi cred că interesează cetăţenii, că vom avea în perioada următoare foarte multe investiţii, dar investiţii care deranjează mai puţin în viaţa de zi cu zi, cum erau în perioada precedentă. Pentru că pot să spun că în proporţie de 80% am finalizat investiţiile de bază în oraş. Şi aici au fost foarte multe decizii dificile, au fost foarte multe investiţii care au deranjat populaţia, dar pot să vă spun că în proporţie de 80% reţelele sunt schimbate în acest oraş, sunt reţele noi. (…) E foarte bine că am pus accent pe ceva care nu se vede cu ochiul liber, dar care de foarte multe ori a creat deranj şi care, din punctul de vedere al funcţionării oraşului, este extrem, extrem de important”, a mai adăugat primarul Antal Arpad.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail