În contextul  aderării României la spațiul  Schengen cu frontierele aeriene și maritime, începând cu data de 31 martie 2024, a fost operaționalizat, la nivel național,  un nou sistem  de verificare a documentelor de identitate.

Este vorba de aplicația eDAC, folosită în prezent de toate structurile Ministerului Afacerilor Interne (poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, imigrări).

Prin utilizarea de dispozitive mobile (tabletă sau telefon) se realizează o scanare a documentului de identitate (carte de identitate, pașaport), iar aplicația validează datele supuse verificării și examinează existența unor mențiuni referitoare la persoana care se legitimează cu actul respectiv, atât în bazele de date ce aparțin autorităților române cât și cele ce țin de spațiul Schengen.

Aplicația simplifică semnificativ interacțiunea cu cetățenii, reduce timpul de verificare și oferă informații relevante, de interes operativ, cu un minim de timp de așteptare.

După interogare, aplicația emite alerte în cazul identificării unor mențiuni precum  persoane urmărite sau dispărute, persoane față de care s-au dispus măsuri preventive, vehicule furate sau puse sub sechestru și nu numai.

În urma acestor alerte, polițiștii aplică măsurile legale, conform procedurilor și legislației în vigoare, în funcție de specificul fiecărui caz.

În lipsa unui document de identificare care să fie scanat, informațiile privind persoana verificată pot fi introduse manual în aplicație, rezultatul fiind afișat cu aceeași rapiditate.

Noua aplicație va fi folosită atât în activitățile curente, cât și în punctele de acces din instituții și la ghișeele destinate publicului.

În acest context, începând cu data de 31 martie a.c., ora 00:00, în cadrul activităților curente, polițiștii din județul Covasna au utilizat aplicația eDAC pentru a verifica peste 400 de persoane și aproape 300 de vehicule.

Celor verificați le-au fost oferite explicații cu privire la noul instrument de lucru folosit de polițiști, fiind clarificate și aspecte legate de securitatea datelor verificate prin intermediul aplicației, date ce beneficiază de toată confidențialitatea și protecția oferită de aplicațiile utilizate de instituțiile publice.

IPJ Covasna- Compartimentul Relații Publice

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail