5924 de cereri unice de plată au fost depuse la nivelul județului, în cadrul campaniei 2023, până miercuri, 12 aprilie, a anunțat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Covasna.

Campania de depunere a cererii unice de plată pentru anul 2023 a început în data de 1 martie și se desfășoară până în 15 mai.

Până miercuri, 12 aprilie, la nivelul județului au fost depuse 5924 de cereri, pentru o suprafață de 19542, 87 hectare, a informat APIA Covasna.

La nivel național, până la acea dată au fost depuse 340.740 cereri, pentru o suprafață de 1.327.040,67 ha, a transmis APIA, printr-un comunicat de presă.

În acest an, fermierii vor putea depune cererea, în acea perioadă, fără a se prezenta la Centrele APIA, ci doar prin accesarea aplicației IPA-Online din versiunea internet, conform Manualului de utilizare IPA-Online (accesibil în aplicaţie). De reținut este și faptul că începând cu această Campanie, fermierii vor putea beneficia de sprijin financiar prin intervenții/măsuri aferente sectoarelor vegetal și zootehnic, în conformitate cu Planul Strategic PAC 2023-2027, respectiv PNDR 2014-2020,  sprijin finanțat de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de la bugetul naţional (BN).

Foarte important este că se va completa o singură cerere de plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.

„Reamintim fermierilor că până în data de 15 mai 2023 pot depune Cererea de Plată fără penalități, prin accesarea aplicației IPA-Online din versiunea internet, conform Manualului de utilizare IPA-Online (accesibil în aplicaţie). Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz. Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei intervenții/măsuri de dezvoltare rurală, inclusiv hărțile și listele cu UAT-urile eligibile pentru M.10, M.11, M.13, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul: www.apia.org.ro.”- a transmis APIA.

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei intervenții pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul: www.apia.org.ro

Anul trecut, la finalul Campaniei 2022, datele înregistrate la nivel de județ arătau că au solicitat subvenții un număr de 12.653 fermieri covăsneni, pentru o suprafață de 116,223 ha.

Ana CIORICI COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail