Angajații Unității militare 01630  Arcuș au lansat un apel umanitar prin intermediul căruia solicită sprijinul oamenilor care au posibilitatea să ajute la strângerea sumei necesare pentru salvarea vieții unui tânăr de 25 de ani, fiul unui militar covăsnean.

Tuturor oamenilor cu suflet mare, vă adresez respectuos rugămintea de a ne sprijini și de a vă alătura inițiativei colegilor din UM 01630 Arcuș din județul Covasna, în încercarea lăudabilă și plină de emoție de a face rost de suma necesară ajutorului copilului unui camarad şi prieten greu încercat de viață.

Colegul nostru, Pcc. KISS SANDOR, trece prin momente deosebit de grele. Fiul dumnealui, KISS CSONGOR, în vârstă de numai 25 de ani, suferă de LIMFOM HODGKIN (cancer al sistemului limfatic).

Acesta a fost diagnosticat în luna mai, după o operație de extirpare a unui ganglion limfatic. Momentan, starea acestuia este foarte gravă și face chimioterapie, care va fi urmată de radioterapie, la Spitalul Militar din Budapesta. Acesta este internat, costurile aferente fiind destul de consistente, depășind cu mult posibilitățile familiei.

Visul tânărului Csongor este să devină controlor de trafic aerian, acesta urmând și cursurile aferente în acest sens, cursuri ce urmau să fie finalizate în luna septembrie a acestui an. Totodată, anul viitor avea programată şi căsătoria cu aleasa inimii lui. Cu toții ne rugăm ca Domnul să îl protejeze şi să-l ajute, iar el să aibă ambiția și să găsească puterea de a înfrunta și învinge destinul potrivnic.

Apelez la sentimentele dumneavoastră pentru a vă face atenți, în primul rând, asupra problemei cu care se confruntă copilul colegului nostru şi, nu în ultimul rând, pentru a vă convinge să contribuiți, atât cât aveți posibilitatea, pentru familia îndurerată.

Orice ajutor, oricât de mic, este un ajutor măreț pentru colegul nostru şi familia acestuia, greu încercați în aceste momente. Dăruim din puținul nostru pentru viața copilului colegului nostru!

Pentru a veni în ajutorul camaradului nostru, avem respectuoasa rugăminte ca sumele ce se vor strânge să fie depuse în contul RO26BTRLRONCRT0388648701, deschis la Banca Transilvania, pe numele KISS SANDOR.

Persoane de contact: Lt.col. Gaiţă Mihai-Liviu, telefon – 0744/341.543 şi Pcc. Kiss Sandor, telefon 0749/832.797. Vă mulţumesc!”, se arată în comunicatul de presă transmis către redacția  Mesagerul de Covasna, de comandantul U.M. 01630  Arcuș, lt.col. Mihai-Liviu Gaiță.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail