Dăruirea și frumusețea prezentării costumului și dansului popular românesc de către membrii Ansamblului „Mlădițe românești” al Clubului Copiilor Întorsura Buzăului au fost răsplătite, de juriu, cu cel mai important premiu al Festivalului  Național al Ansamblurilor Folclorice și Formațiilor de Călușari care a avut loc în localitatea Costești, județul Argeș: TROFEUL „DUMITRU TUDOR-REFU”.

 Aflat la a XII-a ediție, festivalul care a avut loc în perioada 27-28 august a.c. a reunit soliști de folclor și formații de dansuri populare din mai multe județe din țară- Argeș, Dâmbovița, Dolj, Olt și Covasna, precum și Ansamblul din Niebocko, Polonia.

Despre această nouă reușită a elevilor ei, prof. coregraf Rodica Boieru, coordonatoarea Ansamblului „ Mlădițe Românești” ne-a spus:

„Nu este  prima oară când câștigăm un trofeu al festivalului; este un loc binemeriat. Am muncit împreună, iar rezultatele muncii  noastre se văd,  și e firesc, pentru că tinerilor le place ceea ce fac și prezintă costumul și dansul popular, pe scenă, în  cele mai elegante forme.  Ne bucurăm, în  primul rând, că transmitem tradiția mai departe  sau cel puțin pentru că am reușit să-i virusez pe acești copii, pe acești tineri  care la rândul lor vor transmite tradiția mai departe, într-o formă autentică, nealterată.

Rodica Boieru a declarat că Ansamblul „ Mlădițe Românești” din Întorsura Buzăului a ratat participarea la alte ediții anterioare ale Festivalului Național al Ansamblurilor Folclorice și Formațiilor de Călușari de la Costești, Argeș,  din cauza faptului că „data de desfășurare s-a suprapus cu alte activități”. Însă, în acest an au dat curs invitației venită din partea organizatorilor, și s-au întors acasă, victorioși, cu  TROFEUL „DUMITRU TUDOR- REFU”.

Festivalul a fost organizat de Primăria Orașului Costești, Consiliul local Costești,  Casa de Cultură Costești,  Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Argeș și Clubul Copiilor Costești.

În cursul lunii august, Ansamblul de cântece și dansuri „Mlădițe românești” al Clubului Copiilor Întorsura Buzăului a obținut Locul I la Festivalul Internațional de Folclor pentru copii și tineret „Lină Chiralină”, care s-a desfășurat la Brăila.

Maria Crețu-Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail