Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe va efectua, în prima parte a acestui an, două turnee în Franţa, cu spectacolul „OMG-Organisme modificate genetic”, în regia Ioanei Păun, care va fi prezentat şi în două festivaluri.
„Sunt două turnee, ambele câştigate prin sezonul România-Franţa, realizate cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR). Primul turneu este în cadrul unui festival, din Valenciennes. Plecăm acum şi ne întoarcem în 2 martie (…) Ceea ce este foarte interesant şi o bucurie şi onoare pentru mine, personal, este că am fost selectată să reprezint România la întâlnirea producătorilor profesionişti, un fel de bursă de spectacole ce se întâmplă în paralel cu festivalul. Sunt participanţi doar din cinci ţări selectate anul acesta – România, Canada, Franţa, Finlanda şi Germania, iar aceşti specialişti, invitaţi să ţină şi prezentări, workshopuri, discuţii, mese rotunde, urmează să pună bazele sezonului România-Canada din 2020 (…) Urmează cel de-al doilea turneu în Franţa, la Lyon, în perioada 1-5 aprilie şi acolo vom juca tot spectacolul OMG de mai multe ori, de câteva ori îl vom juca în anumite teatre şi o dată în festivalul de la Lyon”, a declarat pentru AGERPRES directoarea teatrului, Anna Maria Popa.
În luna aprilie, Teatrul „Andrei Mureşanu” va efectua un turneu în Italia cu coproducţia „Hotel Miramare”, în regia lui Riccardo Rombi, care va fi prezentat în mai multe localităţi din regiunea Toscana.
În programul din acest an sunt cuprinse şi două turnee naţionale, finanţate de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), cu spectacolele „OMG-Organisme modificate genetic” şi „Despre oameni şi cartofi”, în regia lui Radu Afrim.
Printre proiectele teatrului se mai numără trei premiere, printre care şi „Faust”, precum şi cea de-a patra ediţie a Festivalului D-Butan-T, care anul acesta va fi dedicată debutului coregrafic şi compoziţiei originale de teatru.
„Am încheiat un an 2018 foarte frumos, cu foarte multe realizări (…) În actuala stagiune vom mai avea trei premiere – pe 6 martie „Şi liniştea pulsează”, în regia lui Horea Suru, un spectacol foarte interesant despre relaţii interumane şi de cuplu, pentru care biletele s-au pus deja în vânzare (…) Urmează „Dragonul de aur” în regia Catincăi Drăgănescu, tot un text contemporan, şi vom începe repetiţiile la „Faust”. Aceasta este o producţie importantă, un text foarte greu, o distribuţie de excepţie, un concept regizoral foarte interesant, o propunere din partea lui Botond Nagy, câştigătorul marelui premiu al festivalului D-BUTAN-T dedicat debutului regizoral. Acest spectacol va fi în deschiderea următoarei stagiuni. Noi începem să îl repetăm de acum, dar, fiind un spectacol foarte dificil, premiera va fi abia în septembrie anul acesta”, a mai spus Anna Maria Popa.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES