Termenul pentru depunerea declaraţiilor fiscale se va amâna din 25 martie în 25 aprilie 2030 iar acţiunile de control ale Fiscului vor fi suspendate, cu excepţia cazurilor de evaziune acolo unde sunt indicii, informează luni Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Într-un comunicat remis AGERPRES, ANAF a anunţat că a luat mai multe măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, având în vedere contextul economic dificil cauzat de răspândirea infecţiei cu virusul COVID – 19.
Printre aceste măsuri se află suspendarea acţiunilor de control fiscal, cu excepţia verificărilor ce pot fi efectuate de la distanţă şi a cazurilor de evaziune fiscală, acolo unde sunt indicii în acest sens, neînceperea executării silite a creanţelor bugetare sau rambursarea TVA. Totodată, se vor suspenda acţiunile antifraudă privind Filtru II şi activităţile specifice din Punctele de Trecere a Frontierei cu Ungaria şi Bulgaria.
Referitor la suspendarea sau, după caz, neînceperea executării silite a creanţelor bugetare, nu se mai emit somaţii, popriri asupra disponibilităţilor băneşti şi a veniturilor urmăribile şi nu vor mai fi instituite sechestre asupra bunurilor. Excepţie fac sumele provenite din hotărârile judecătoreşti pronunţate în materie penală, precizează sursa citată.
De asemenea, Agenţia anunţă rambursarea TVA, în cursul lunii martie, pentru toate deconturile soluţionate şi pentru care s-au emis decizii de rambursare la zi şi implementarea unui nou mecanism de rambursare a TVA, care vizează soluţionarea cu celeritate a deconturilor, începând cu data de 1 aprilie 2020.
Măsurile vor fi aplicate atât în perioada în care în România este declarată stare de urgenţă, cât şi pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acestei stări.
AGERPRES