Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) nu transmite SMS-uri contribuabililor pentru a-i informa cu privire la situaţia fiscală personală, atenţionează vineri instituţia.

Precizarea survine după ce, în ultimele 24 de ore, persoane necunoscute au transmis în numele ANAF, mesaje scurte aparent inofensive, dar care ar putea ascunde o fraudă.

„Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu transmite SMS-uri contribuabililor pentru a-i informa cu privire la situaţia fiscală personală. ANAF transmite SMS-uri doar de la numărul 1300 şi numai la solicitarea contribuabilului, dar în care nu sunt transmise informaţii personale, sume de plată sau alte informaţii confidenţiale (…) Atragem atenţia că ANAF nu transmite aceste mesaje, iar contribuabilii, pentru a evita o eventuală pierdere de bani, ar trebui să nu transmită vreun reply sau să acceseze linkuri indicate în mesajele text. Cu privire la situaţia expusă, ANAF va sesiza organele competente”, precizează Fiscul, într-un comunicat de presă, transmis joi AGERPRES.

 

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail