Garda de Mediu Covasna a aplicat, în primele cinci luni din acest an, 38 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproape 470.000 de lei, şi a suspendat activitatea a 5 societăţi comerciale pentru încălcarea prevederilor legale, informează conducerea instituţiei.

Potrivit sursei citate, în perioada 1 ianuarie – 31 mai, comisarii Gărzii de Mediu au efectuat 137 de inspecţii planificate şi neplanificate, în urma cărora au aplicat 61 de sancţiuni contravenţionale – 38 de amenzi în valoare totală de 469.900 lei şi 23 avertismente.

Printre neregulile constatate s-au numărat lipsa actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului, neasigurarea colectării separate a deşeurilor, lipsa evidenţei gestiunii deşeurilor, abandonarea deşeurilor sau eliminarea acestora prin ardere, precum şi transportarea deşeurilor fără actele necesare şi nerealizarea măsurilor trasate cu prilejul controalelor precedente.

„Inspecţiile realizate au avut ca prioritate verificarea sesizărilor, a respectării condiţiilor impuse în actele de reglementare şi a măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare”, se arată într-un comunicat.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail