Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București a vizitat, vineri, școlile, grădinițele și casele câtorva localnici de etnie romă, din două sate ale comunei Vâlcele, mai precis Araci și Hetea, la invitația Asociației Ovidiu Ro care derulează mai multe programe educative pentru copiii defavorizați din comunitățile sărace.

La vizita pe care Ambasadorul SUA a efectuat-o în satul Araci au luat parte mai mulți reprezentanți ai autorităților locale, printre care președintele Consiliului Județean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, primarul și viceprimarul comunei Vâlcele, Laszlo Kovacs și Cucu Nicolaie, directorul școlii din Araci, Szilard Dullo și soția acestuia – asistentul social Magdolna Dullo, alături de reprezentanții OvidiuRo împreună cu Maria Gheorghiu și Leslie Hawke – co-fondatoarele asociației, reprezentanții Ambasadei SUA la București, Hans Klemm și Matthew B. Jones dar și „profesorii pentru o zi”: președinta FILDAS și Catena Group, Anca Vlad; Jean Harris și soțul acesteia Liviu Niculescu; Anastasia și Bogdan Staicu – CEO Mobexpert.

Foto: Silviu Ipătioaei

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a declarat:  „În timpul vizitei mele în Araci, am avut câteva obiective pe care am vrut să le ating, iar unul dintre ele a fost să particip la acțiunile asociației OvidiuRo, de la nivel local. Ambasadorii SUA au lucrat cu Leslie Hawke și echipa ei impresionantă, iar eu am fost încurajat și sunt foarte bucuros că am avut oportunitatea de a vizita și vedea acțiunile Ovidiu Ro, în Araci, în sălile de clasă și totodată în comunitate”.

Maria Gheorghiu, Co-fondator Asociația Ovidiu Ro a menționat  că Araci-ul este printre primele comune înscrise în programul „Fiecare copil în grădiniță”. „Mi-l amintesc și acum pe directorul Szilard Dullo și pe viceprimarul Cucu Nicolaie cum alergau prin Constanța, după noi, la primul training în 2010 și veniseră să ne spună că au comunitate și că vor și ei să participe la program. Noi în 2010 am lansat concursul și am invitat comunitățile locale, care cred în educație, să se alăture acestui proiect. Am selectat 13 comunități, anul acesta am avut 45 iar din noiembrie programul a fost votat să devină program național. Dacă nu erau ei ca și comunitate pionier și alte câteva comunități, degeaba aveam noi idei, degeaba aveam mobilă și toți sponsorii pentru că practic cei care au convins Parlamentarii și ol țară întreagă că programul funcționează au fost aceste comunități așa că vă mulțumim, nu știu cum ați aflat de concurs, nu știu ce v-a făcut să veniți până la Constanța. Au fost 15 zile în care au putut să aplice, mulți primari cred că în 15 zile nici nu au deschis plicul cu acea invitație”.

În timpul vizitei s-au discutat problemele de bază care duc la situația în care se află comunitățile sărace din aceste zone și problemele legate de abandonul timpuriu al educației în ceea ce îi privește pe copiii din mediile defavorizate, cât și lipsa spațiilor potrivite pentru desfășurarea activităților educaționale. Președintele CJ Covasna, Tamas Sandor consideră că la nivel legislativ, una dintre probleme este incoerența autorităților în legătură cu deciziile și legislațiile la nivel social, în ceea ce privește alocațiile copiilor: cine, când și cum le primește.

„Am văzut în Hetea – și nu trebuie să ne ascundem după degete –o familie cu 12 copii, și mama lor spunea că ei trăiesc din alocația de 400 de lei lunar.  Aceasta este o problemă care ar trebui gândită la nivel guvernamental – problema păturii sociale, pentru că din păcate în multe situații se încurajează fenomenul aducerii pe lume a câtor mai mulți copii, pentru a primi cât mai mulți bani, e o problemă națională. (…) Ceea ce putem face este reabilitarea sau readucerea la o stare de normalitate, în primul rând, în ceea ce înseamnă grupul sanitar, mai ales la grădiniţe şi la şcoli, iar la nivel local mentalitatea este primitoare, există o colaborare bună între autorităţile locale şi programul OvidiuRo. Din fericire, legea care s-a dat acum şi care va avea startul pe 15 februarie, permite posibilitatea de a avea o colaborare trilaterală între OvidiuRo, comunitatea locală şi Consiliul Judeţean pentru a îmbunătăţi acest program. La nivel judeţean am identificat împreună cu OvidiuRo 10 comune unde ar fi necesară cât mai rapid pornirea acestui program, din fericire acolo s-a mişcat în sens pozitiv legislativul și Guvernul actual.”  – a explicat președintele CJ Covasna, Tamas Sandor.

Viceprimarul comunei Vâlcele, Cucu Nicolaie, consideră că asociația OvidiuRo ar trebui să continuie demersul pe care l-a început, deoarece de-a lungul timpului au existat mai multe inițiative din diverse părți, însă după un anumit timp cei din aceste comunități au fost dați uitării. Acesta spune că ar trebui găsite metode de a-i face pe acești oameni care au o situație socială precară, să meargă la lucru, să își trimită copiii în grădinițe și școli, și să nu mai aștepte să primească bani degeaba. La rândul ei, co-fondatoarea OvidiuRo, Maria Gheorghiu a punctat faptul că mulți dintre membrii acestor comunități nu ar putea să se integreze într-un loc de muncă, sau nu și-ar găsi unul, deoarece mulți nu știu nici măcar să își citească și să își scrie numele.

„Trebuie lucrat la mentalitatea lor – bună parte dintre ei, datorită nivelului slab de cunoștințe, nu așteaptă salariul, sunt oameni care azi muncesc și azi vor și banii, de aceea este foarte importantă educația (…) trebuie lucrat la mentalitate, aici vrem să ne ajute cei care sunt mai mari decât noi: la școli, la a avea clădiri, pentru că apoi, există asociații și persoane care mai ajută cu un scaun, cu o bancă, putem să mobilăm, forță de muncă există, cadre didactice calificate, bine pregătite, mai lipsesc clădirile, care sunt cele mai importante pentru că nu avem unde să băgăm copiii. – a explicat Cucu Nicolaie, viceprimarul comunei Vâlcele.

Guvernul a adoptat  de curând, printr-o Hotărâre, normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Legea privind încurajarea copiilor să urmeze învățământul preșcolar promovează prezența la grădiniță a copiilor între 3 și 6 ani, prin acordarea unui stimulent financiar sub forma unui tichet social de 50 de lei lunar. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puțin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie (2 x Venitul Minim Garantat pentru o persoană singură).

Leslie Hawke, Co-fondatoarea Asociației Ovidiu Ro și Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm au fost surprinși să afle că procentajul copiilor din Araci, care ajung să meargă la liceu, este de doar 20% și că aproximativ 90% dintre părinții copiilor sunt anaflabeți funcționali, adică probabil știu să citească și să scrie însă nu pot completa o cerere sau să ia decizii în scris.

De ce 80% din copii nu ajung la liceu?

Printre motive s-ar număra teama de a nu se putea integra într-un mediu școlar de la oraș, deoarece majoritatea familiilor defavorizate nu pot ține pasul cu cheltuielile și cerințele sistemului. Co-fondatoarea asociației OvidiuRo, Leslie Hawke, a fost interesată care sunt cele mai apropiate unități de învățământ liceale pe care pot să le urmeze copiii, și de asemenea, care sunt costurile pe care le implică transportul către cea mai apropiată unitate de învățământ de acest fel.

„Am încercat să stau de vorbă cu părinții copiilor care au capacități bune, ar fi putut face față, însă părinții nu au vrut să își lase copiii la grădiniță – au o mare frică de necunoscut.” – a explicat o profesoară.

Potrivit reprezentanților satelor aparținătoare comunei Vâlcele, de-a lungul timpului au existat mai multe inițiative și proiecte la nivel județean, menite să îi stimuleze pe acești copii și pe părinții lor să accepte programele școlare, însă fără prea mare succes.

„Le-am dat haine, tot nu au venit la grădiniță, au primit alimente, tot nu au venit la școală, problema este că se acomodează mai greu, trebuie să aibă un fel de mentor, nu neapărat un profesor, câțiva adulți care să îi sprijine, să îi îndrume și să îi mențină la școală.”

Au fost profesori pentru o zi dar au rămas impresionați pe viață… . .

Membri asociației OvidiuRo i-au încurajat pe unii dintre participanți să se alăture programului „profesor pentru o zi” în cadrul vizitei Ambasadorului Hans Klemm, la grădinițele și școlile din comuna Vâlcele, acest lucru având scopul de „documentare” pentru o mai bună înțelegere a programului și a problemelor cu care se confruntă copiii săraci din aceste zone.

 

„Vreau să spun că a fost o reală plăcere pentru mine să fiu profesor pentru o zi, pentru că acești copii sunt atât de calzi și de fericiți, m-au privit cu îndrăzneală și curaj și au fost foarte doritori să răspundă la întrebările pe care le puneam, până și cei timizi au răspuns chiar dacă au făcut-o cu glas șoptit. Sunt niște copii foarte activi, au cântat, când i-am rugat să recite poezii și-au ridicat toți mânuțele în aer, și per ansamblu este un lucru bun, au toate șansele să se dezvolte.” – Anca Vlad, președinta FILDAS și Catena group.

Nu este pentru prima dată când celebrități din țară își dedică timpul pentru a le fi „profesori pentru o zi” copiilor din Araci. De când Asociația OvidiuRo a implementat programul „Fiecare Copil în Grădiniță”, personalități precum Marcel Iureş şi scriitorul Peter Hurley au trecut pragul grădiniţelor din Araci, Vâlcele sau Floroaia Mică, din judeţul Covasna.

„Și impresia noastră a fost aceeași în Hetea, aveau mânuțele ridicate, strigau răspunsurile, erau foarte curioși și se observa faptul că unii dintre ei au fost mai atenți la ore decât alții, în sensul că i-am rugat să recunoască anumite culori, mulți dintre ei știau culorile dar pentru una dintre fetițe fiecare culoare pe care i-o arătam era galben (aici râde). (…) La un moment dat m-am trezit cu o mânuță în palma mea, se observa că doresc mai multă dragoste, atât de multă încât eu nu aș fi putut să le ofer suficientă, dar ofereau înapoi, nu pentru că nu sunt iubiți, dar pentru simplu fapt că sunt plini de sentimente. Cel mai interesnt moment, poate, a fost acela când am scos globul pământesc pe care îl adusesem cu noi, le-am spus că acela este Pământul și că toate țările lumii sunt acolo. Se putea observa pe chipurile lor cine înțelege despre ce este vorba, un băiețel a fost atât de fascinat, m-a întrebat dacă am venit cu avionul.” – a explicat Jean Harris.

Programul „Fiecare Copil în Grădiniță” a pornit în anul 2010, cu 13 comunități pilot. Până în prezent au existat 45 de comunități și 2300 copii înscriși, iar din luna februarie a.c., co-fondatorii estimează că programul se va extinde până la 111 mii de copii, în toată România. Estimativ, la nivelul județului Covasna, până în prezent există cel puțin 10 comunități care beneficiază de acest program.

„Programul este absolut necesar, nu este suficient dar dacă nu se începe de la vârsta aceasta cu o educație timpurie, credem că apoi eforturile sunt mult mai mari și șansele de reușită mai mici. (…) E lege, e Hotărâre de Guvern, dar succesul va depinde de oamenii care îl vor implementa, de directori, de primari și de fiecare din profesorii care va lucra cu copiii. Noi ce am putut face a fost să conturăm acest mecanism, dar acum practic, nu mai este în mâinile noastre și ține de fiecare dintre cei implicați la nivel local. Nu este vorba că noi nu vom mai fi implicați, noi am parcurs jumătate din drum iar acum, cei care vor să facă acest lucru au o posibilitate pe care o pot accesa. Avem emoții pentru că din luna februarie va începe programul și va crește de la un proiect mic cu 45 de comunități, la 3000 de comunități, și nu știm cum va arăta. (…) Este un segment de vârstă în care se investește foarte puțin, în primii 5 ani de viață creierul se dezvoltă cel mai mult iar dacă nu există stimulare intelectuală în această perioadă, copiii practic pierd startul. Acești copii provin de multe ori din familii cu nivel foarte scăzut de educație, fără cărți; nu am dori neapărat să fie grădinița obligatorie, dar dacă părinții nu pot oferi un mediu educațional interesant acasă, este mult mai bună grădinița. (…) Celelalte județe, cum a fost și Covasna – județe pilot, au considerat că legislația nu este foarte clară și noi așa am ajuns să facem legea, pentru că trebuia să clarificăm un mecanism prin care să se acorde fonduri publice pentru tichetele sociale. Am început cu ideea să dăm posibilitatea autorităților publice locale să investească, dar în ultima comisie reunită s-a hotărât să îl facem program național, de la bugetul de stat. Comunitățile din județul Covasna ne-au ales, noi am lansat concurs național și am ales 13 localități de prin 10 județe, iar apoi, în județele din care erau acele comunități am dezvoltat parteneriatul și cu cei de la nivel județean. ” – a mai explicat Maria Gheorghiu, co-fondatoare Asociația Ovidiu Ro.

Asociația OvidiuRo a luat naștere în momentul în care Leslie Hawke, mama celebrului actor hollywoodian Ethan Hawke, s-a hotărât să rămână în România, acum 16 ani, mai exact în februarie 2000, când, fiind voluntar al Peace Corp, a fost trimisă aici pentru un ONG din Bacău – Fundația de Sprijin Comunitar. Deosebit de impresionată de situația copiilor fără adăpost, Leslie a hotărât să rămână și să creeze, împreună cu Maria Gheorghiu, o asociație prin intermediul căreia să crească numărul copiilor din mediile sărace, care să beneficieze de educație timpurie.

„Știu că eu și Maria primim prea multe laude câteodată, dar vreau neapărat să le mulțumesc profesorilor de aici pentru munca pe care o depun, deoarece este mai importantă, ei lucrează zilnic cu acești copii.” – a spus co-fondatoarea OvidiuRo, Leslie Hawke.

Și Ambasadorul American la București, Hans Klemm s-a declarat onorat de invitația pe care Asociația OvidiuRo, prin Leslie Hawke, i-a înaintat-o, de a participa la acțiunile asociației și de a cunoaște situația copiilor din zonele defavorizate ale țării.

„Îți mulțumesc Leslie pentru că m-ai îndemnat să vin astăzi aici, nu numai că a fost o mare onoare pentru mine, dar am și învățat atât de multe lucruri. Sunt Ambasadorul Statelor Unite la București și nu numai că îi reprezint pe liderii politici și economici din Capitala României, dar responsabilitatea mea este să îmi reprezint Președintele, Guvernul meu și pe cetățenii Statelor Unite ale Americii în toată România, iar pentru a înțelege cât mai bine România și provocările pe care le-am putea întâmpina în dezvoltarea parteneriatului dintre țările noastre, este foarte important pentru mine să cunosc toată țara. Așadar, deși unii din românii pe care i-am cunoscut astăzi sunt foarte defavorizați și săraci, am fost inspirat de dorința copiilor de a învăța, și de simplul dar autenticul mod călduros și primitor în care ne-au primit în casele lor oamenii din Hetea. Și, deși trăiesc în condiții grele, cu toate acestea am simțit o mândrie pentru lucrurile pe care le-au realizat în casele lor. Așadar, Leslie, îți mulțumesc încă o dată pentru că m-ai adus aici. După cum știți Leslie este fostă voluntară în cadrul Peace Corp, dar a lucrat și în cadrul Guvernului Statelor Unite și prin această experiență și-a dezvoltat un angajament foarte puternic față de îmbunătățirea celor săraci și defavorizați din România. Colegii ei, Maria și restul fac o treabă extraordinară și demnă de urmat pentru mulți dintre noi și au adus o speranță puternică multor comunități din România.” – a spus Hans Klemm.

Acesta a explicat că și-a propus să viziteze Clujul în luna februarie a.c. și că în primăvara-vara acestui an plănuiește să se întoarcă în zona comunităților vorbitoare de limbă maghiară din Transilvania, pentru a le cunoaște și înțelege mai bine.

 

Ioana Ardeleanu

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail