Alte trei unităţi de învăţământ din judeţul Covasna îşi vor suspenda parţial activitatea din cauza infecţiilor respiratorii, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Potrivit unui comunicat de presă, dat marţi publicităţii, în zilele de 19 şi 20 februarie cursurile vor fi suspendate în două clase I şi o clasă a XI-a de la Colegiul Naţional „Szekely Miko” din Sfântu Gheorghe, la una dintre grupele Grădiniţei cu Program Prelungit  „Arvacska” din municipiu, precum şi la Grădiniţa cu Program normal din localitatea Calnic, aflată în subordinea Şcolii Gimnaziale din Valea Crişului.

Conducerea Inspectoratului Şcolar a precizat că decizia a fost luată la propunerea conducerilor unităţilor de învăţământ, de comun acord cu Direcţia de Sănătate Publică Covasna pentru a preveni răspândirea virozelor respiratorii.

În cursul zilei de luni, Inspectoratul Şcolar a anunţat suspendarea cursurilor în zilele de 18 şi 19 februarie în mai multe clasele de la Liceul de Arte „Plugor Sandor” din Sfântu Gheorghe, la Şcoala Gimnazială „Fejer Akos” din Micfalău, precum şi de la grădiniţa şi ciclul primar de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din oraşul staţiune Covasna.

De asemenea, în cursul săptămânii trecute, cursurile au fost suspendate în mai multe clase de la Colegiul „Szekely Miko”, Şcoala Gimnazială „Varadi Jozsef” şi Liceul Teologic Reformat din Sfântu Gheorghe, precum şi la Şcoala gimnazială „Bod Peter” din Cernat, iar la finele lunii trecute, Direcţia Sanitară Covasna a dispus suspendarea cursurilor şi la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, după ce peste 20% dintre elevi nu au mai venit la şcoală, fiind bolnavi.

Săptămâna trecută, Spitalul Judeţean de Ugenţă „Fogolyan Kristoff” din Sfântu Gheorghe a luat decizia de a interzice, vizitarea pacienţilor internaţi pentru a evita riscul răspândirii virozelor în rândul acestora.

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail