Pentru poeta Mihaela Aionesei din Târgu Secuiesc, membră a Uniunii Scriitorilor din România- Filiala București, noul an a început cum nici nu se putea mai bine.
Pentru poeta Mihaela Aionesei din Târgu Secuiesc, membră a Uniunii Scriitorilor din România- Filiala București, noul an a început cum nici nu se putea mai bine. Recent, Mihaela Aionesei a trăit împlinirea unei dorințe arzătoare ce a crescut frumos în mintea și sufletul ei, timp de zile și nopți, și-a prins forma pe care poeta a denumit-o „Albatrosul cu aripi de sare”, primul ei volum de versuri bilingv.
„Volumul apare sub semnul cifrei 50, deși chiar nu mi-am propus! Cuprinde 50 de poeme. Este dedicat părinților mei plecați prea devreme din lumea asta, în jurul vârstei de 50 de ani (+, -). Albatroșii, culmea, trăiesc 50 de ani… Eu mă apropii de 50… Dar promit, fiind un albatros mai încăpățânat, că voi mai sta încă 50 de ani pe aici, să vă citesc cu drag.” –a scris Mihaela pe pagina sa de socializare.
Volumul „Albatrosul cu aripi de sare” i-a adus poetei Mihaela Aionesei un binemeritat premiu care i-a fost acordat în cadrul „Galei Premiilor pentru literatură și artă – Curierul de Vâlcea XXX”, care a avut loc în Sala Mare a Consiliului Județean din Râmnicu Vâlcea, în luna ianuarie a.c..
În munca de realizare a celui de al 10-lea volum de poezie, tradus în limba franceză, Mihaela Aionesei a avut în preajma ei oameni minunați care au făcut posibilă această nouă izbândă editorială a sa. „Mulțumiri și considerație pentru truda depusă la traducere, scriitorului și jurnalistului Jean-Yves Conrad din Paris. Un proiect început anul trecut cu Editura Antim Ivireanu din Râmnicu Vâlcea, la sugestia și îndemnul scriitorului Ioan Barbu căruia îi mulțumesc pentru sprijinul oferit la traducerea volumului și pentru tot necunoscutul care va urma. Multe mulțumiri pentru răbdare și profesionalism d-lui Emil Pădurețu, care s-a ocupat de realizarea coperții volumului, poate cea mai luminoasă și reprezentativă dintre cele 10 volume publicate până acum.
Nu în ultimul rând spun un mare mulțumesc directorilor și redactorilor șefi care anul trecut mi-au publicat versurile din volum în revistele: Poesis, Plumb, Argeș, Neuma, Caligraf, Cafeneaua literară, Mișcarea literară, Discobolul, ProSaeculum, Sintagme literare, Rotonda Valahă, Spații culturale.”- a conchis Mihaela Aionesei înainte de-a o străbate altă dorință…
„Să scriu despre fericire, îmi spun.
De sub pat iese o umbră și strigă:
– Dezbracă-te! Dezbracă-te!
Îmi duc pana în dreptul inimii.
O înfig adânc. Nu strig. Despic încet.
Ca un criminal care vrea să-și vadă opera
desăvârșindu-se în ochii victimei.
Deoparte umbra leneșă ciupind
dintr-o coardă ruginită de tăcere.
De cealaltă lumina răstignită
ca un trandafir la butoniera
unui bărbat numai bun de însurat.
În mijloc o bufniță roșiecântă de mama focului.
Văpăile sar ca găinile la tăiere.
Eu ard. Toamna se piaptănă.
Oglinzile se aprind.
Prin față îmi trece o pală de aer
îmbrăcată în rochie de bal.
Așa o fi fericirea, îmi spun
și trec mai departe.
În hăul lăuntric celulele seamănă
cu literele pe care le scrijelesc să-mi amân moartea.
Mă rușinez de goliciunea lor, de goliciunea ei.
Mă arunc câteva etaje nerăbdând să-mi văd
îngerul bolnav nemișcat în el însuși. Oftez.
Nu mai știu cine pe cine poartă,
cine pe cine respiră.
Marele vid își schimbă măștile, numele…
Numele tău scris pe-o filă din calendarul
sufletului meu îmi mușcă secundele.
Îmi fură de sub tălpi anotimpurile,
pământul. E toamnă, ba e vară
Pe glezna mea nesărutată –
Tu rămâi aceeași lamă
de cuțit în care
mă ascut, mă asmut.
Furtunile vin, tac, trec, stau la pândă.
și eu stau să număr pe degete detalii!…
Pun virgulă, cratimă, pun punct.
Un punct mare cât fericirea de-a fi
pe care abia dacă o pot duce
în scutecele
acestei
dimineți
pline
de tine…
Viață!”
Minunile-s pe cale să se-ntâmple
Președintele Uniunii Scriitorilor din România- Filiala București, dl. Horia Gârbea, scrie pe coperta spate a volumului de versuri bilingv „Albatrosul cu aripi de sare”: „Poeta Mihaela Aionesei a devenit de curând membră a Uniunii Scriitorilor și acum publică un volum de maturitate, alcătuit în general din elegii care mărturisesc o învolburare a conștiinței: umbra spânzurată o latră, se simte atacată de rechini ascunși, chemată de abisuri și furtuni albastre. Tema centrală este învățarea zborului și încă un zbor greu, cu aripi de sare. Doar am aflat la chimie: clorura de sodiu este de două ori mai grea decât apa. Nu am văzut niciodată un albatros, nu știu cum țipă el, dar poeta descrie convingător atât pasărea cât și sunetul, expresia unei angoase. Dacă albatrosul lui Baudelaire avea dificultăți să meargă, din cauza aripilor, al Mihaelei Aionesei se chinuie să zboare și își mărturisește tristețea în versuri tensionate. Optimismul generat de curaj susține însă eul liric: într-o zi oarecare/ mă veți iubi așa tristă/ cu strigătul spânzurat la vedere. E lucru sigur! Noi, cititorii, o vom iubi și așa.”
Maria CREȚU-GRAUR
