Îngrjirea încălțămintei e un aspect pe care trebuie să îl avem totdeauna în vedere. Indiferent de anotimp, nu este indicat să neglijezi felul cum arată pantofii tăi. Există studii care au arătat că, mai ales pentru o primă impresie, această parte a ținutei este deosebit de importantă. În special în situațiile în care e nevoie să impresionezi din toate punctele de vedere, cum ar fi la interviurile pentru un loc de muncă, e necesar să ai totul bine pus la punct.

 

Să îți îngrijești încălțămintea nu este deosebit de complicat când vremea e frumoasă afară. Iarna, în schimb, pune probleme. Murdăria cauzată de precipitații ajunge mai ușor pe pantofi, iar sărurile folosite pentru deszăpezirea drumurilor sunt vizibile mai ales pe culorile închise. Chiar dacă pare că e imposibil să arăți impecabil, există anumite metode prin care poți face mai ușoară îngrijirea pantofilor tăi iarna.

Iată cum să-ți îngrijești încălțămintea, când ai un interviu iarna

 

  • Folosește un spray care îți face pantofii impermeabili

 

Ploaia poate veni în momente nepotrivite. Încălțămintea de piele, în special cea cu material călduros pe interior, nu rezistă la precipitații. Ca să fii pregătit sau pregătită pentru situații neprevăzute, folosește întotdeauna spray cu acțiune impermeabilă.

 

  • Curăță încălțămintea imediat ce ajungi acasă

 

Nu lăsa prea mult timp să treacă după ce ai ajuns acasă, fără să cureți încălțămintea. Astfel, petele de noroi sau alte tipuri de murdărie vor fi mai ușor de curățat. Când te confrunți cu petele de sare, poți să le îndepărtezi mai ușor folosind oțet de vin amestecat cu apă, pe care îl aplici cu o cârpă.

 

 

  • Lasă încălțămintea să se usuce de la sine

 

Nu folosi uscătorul și nu lăsa încălțămintea la uscat lângă calorifer. Astfel se va duce mai repede umezeala în urma spălării, însă va exista riscul de crăpături, pentru că pielea va deveni excesiv de deshidratată.

 

  • Nu purta încălțăminte din piele întoarsă când e posibil să plouă sau să ningă

 

Pielea întoarsă e extrem de sensibilă la umezeală. Fibrele se pot deteriora, iar culorile se șterg mai ușor. Încălțămintea din acest material e potrivită pentru zilele însorite de toamnă sau primăvară.

 

Dacă totuși s-a întâmplat să ieși pe timp de ploaie în asemenea pantofi, e necesar să îi lași să se usuce înainte de a începe curățarea, folosind o perie și o radieră  speciale pentru pielea întoarsă.

 

  • Folosește cremă pentru pantofi frecvent

 

Ca să fie mai strălucitori, pantofii tăi au nevoie de hidratarea suplimentară pe care o oferă o cremă de pantofi. Aceasta trebuie aplicată o dată pe săptămână sau, dacă e necesar, mai des.

 

Dacă totuși încălțămintea ta nu mai poate fi „salvată” și are prea multe zgârieturi, ar fi indicat să cumperi o pereche nouă. Pentru iarnă pot fi perfecte niște cizme de damă Lavis.ro, care vor fi apreciate în mod sigur și de cei din jur.

 

Când ai un interviu în vederea unui loc de muncă, sunt multe detalii de pus la punct. Nu neglija aspectul încălțămintei. Aceasta trebuie să fie impecabilă, pentru a îmbunătăți impresia generală pe care o faci. Iarna poate fi mai greu să-ți protejezi încălțările de intemperii, însă anumite lucruri pe care e bine să le știi te pot ajuta.

 

 

 

Sursa foto: Storyblocks.com

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail