Note de călătorie în China (5)
»Agora era în Antichitate piaţa publică a marilor cetăţi greceşti, unde se defăşurau felurite solemnităţi, întruniri, adunări populare. Era zona centrală căutată de cetăţeni, spre a dezbăte felurite probleme cotidiene. Termenul s-a păstrat până în zilele noastre, fiind utilizat metaforic pentru a desemna perimetrele centrale ale unor importante aglomerări urbane. Câteva au devenit celebre pe Mapamond, fiind vizitate anual de milioane de turişti. Să amintim doar câteva: Syntagma, din Atena – pentru “a-i da Cezarului ce-i al său” – Piaţa Roşie, din Moscova, Piaţa Palatului de la Bucureşti şi, fireşte, Agora cea mai mare din lume: Tien An Men, din Bejing.
“Piaţa Păcii Celeste”
Obelisc în gigantica Piaţă a Păcii Celeste
Însemnând “Piaţa Păcii Celeste”, squarul central al Capitalei R.P. Chineze are formă dreptunghiulară. Suprafaţa e uriaşă, ajungând la 44 hectare. Numele îi provine de la monumentala Poartă de culoare roşu-închis, care străjuieşte intrarea în Oraşul Interzis. De pe terasa acestei construcţii vestite liderul comunist Mao Tze Dun a proclamat la 1 octombrie 1949 naşterea Republicii Populare Chineze. În semn de omagiu, pe frontispiciul clădirii tronează de 63 de ani portretul său. Este o poză oficială, realizată la maturitate, ce-l înfăţişează pe Marele conducător în celebra-i tunică gri, închisă la gât, devenită etalon a modei liderilor comunisti chinezi.
În acest uriaş perimetru ultra-central din Beijing am avut nemaipomenita ocazie de a asista pe 9 septembrie 1976 la cea mai mare adunare spontană din istoria Chinei! Atunci un milion de militari, civili, muncitori, ţărani, funcţionari, intelectuali, oameni simpli, tineri şi bătrâni, s-au strâns în Piaţa Tien An Men. Au venit precipitaţi pentru a-şi exprima condoleanţe, dar şi solidaritatea la aflarea trecerii în nefiinţă a conducătorului-mult-venerat. Întristaţi, bulversaţi, disperaţi, şocaţi, cei aflaţi în uriaşa agoră îşi plângeau “Părintele Naţiunii”, îşi luau la revedere de la el.
Alte imagini
Mausoleul lui Mao Ze Dong
… Cu totul altfel de imagini din amantita piaţă au făcut înconjurul Globului la începutul lunii iunie 1989. Din nou s-a adunat un milion de oameni. Numai că de data aceasta erau… demonstranţi împotriva regimului. Foarte mulţi tineri, studenţi, intelectuali, reuniţi în mişcarea socială „Primăvara de la Beijing”, veniseră să protesteze. Doar intervenţia tancurilor a reuşit să-i împrăştie, înregistrându-se mulţi morţi şi raniţi. Au urmat arestări, interogatorii, condamnări.
Noi, cei din ţările estice (unde era încă trasă “Cortina de Fier”) nu am avut ocazia atunci să aflăm şi să vedem la TV acele proteste uriaşe. Occidentul însă a vibrat extraordinar, luând atitudine faţă de reprimarea sângeroasă a insuregenţilor.
…Acum la Bejing e linişte. Nimeni nu mai aminteşte pe faţă despre acele momente dramatice. Cei bătrâni se fac că le-au uitat. Tineretul nu le-a aflat decât indirect ori poate nici un are habar. Altele sunt preocupările actuale.
În central agorei se află Monumentul Eroilor Poporului. Pe una dintre laturi zărim Mausoleul Marelui conducător Mao Ze Dong (1893 – 1976), pe alta Muzeul Maţional. Pe partea opusă se înalţă Palatul Poporului. Într-un capăt al pieţii se găseşte un soclu pe care este fixat catargul cu uriaşul Drapel al Chinei. Peste drum tronează maiestuoasa Poartă ce permite accesul în Oraşul Interzis. Pe acolo am trecut alături de alţi mii de vizitatori, aşa cum am relatat pe larg în episodul anterior al serialului nostru.
Simbol rămas în conştiinţa poporului
Imaginea oficială a Marelui lider
Primul Preşedinte al Partidului Comunist Chinez, Mao Ze Dong (numele se scrie şi se pronunţă în mai multe feluri – în România i se zicea Mao Tze Dun – se bucură şi astăzi de multă preţuire în China. Chipul său este imprimat pe bancnote, îl zăreşti expus în locuri publice, inclusiv pe faţada Porţii din Piaţa Tien An Men.
În librării sau la tarabe se găsesc cărticele roşii conţinând vestitele citate din gândirea lui Mao, traduse în limbile de circulaţie internaţională. Mulţi străini le cumpără din curiozitate drept amintiri pitoreşti, ca şi insigne, tricouri, şepci kaki cu steaua roşie în frunte. În mod surprinzător, după atâtea decenii constaţi că s-a menţinut viu cultul pentru veneratul lider comunist.
Din acest punct de vedere aproape nimic nu s-a schimbat de la precedenta mea vizită în China de acum trei decenii, doar localităţile devenind de nerecunoscut, concurând cu megalopolisurile din America. Tineretul chinez manifestă încă o sinceră apetenţă pentru cunoaşterea personalităţii Marelui Mao. Un Şef-Suprem iubit, temut şi respectat.
O coadă imensă
Nu mi-a venit să-mi cred ochilor când am zărit de la distanţă o coadă imensă, pe mai multe rânduri, sub un soare dogoritor, în faţa intrării la Mausoleul ce-i adăposteşte trupul. La Moscova trăiesem de mai multe ori această experienţă înainte de decembrie ’89. Toţi turiştii sau membrii delegaţiilor străine treceau obligatoriu pe la Mausoleul lui Lenin din Piaţa Roşie, unde aştepau cuminţi la rând. Erau două cozi paralele: una enormă, unde ruşii stăteau cu orele şi una relativ scurtă, pentru oaspeţi. Nu mai ţin minte exact, dar cred că de vreo… şase-şapte ori am efectuat acel ritual sacru, întrucât orice vizită în URSS trecea obligatoriu prin Capitală. Şi fireşte, prin faţa lui Vladimiri Ilici-îmbălsămat. Dacă îndrăzneai să te eschivezi, pretextând că ai mai fost, “se interpreta”. Iar la întoarcerea în ţară dădeai de necazuri: nu mai “pupai” o altă ieşire în uriaşul spaţiu sovietic. Şi era păcat, întrucât aveai ce vedea.
Coadă imensă la Mausoleul lui Mao
Voiaje de neuitat
Fac o acoladă spre a mă confesa nostalgic: poate nu o să credeţi, însă cele mai frumoase voiaje (din toate punctele de vedere, peisaje, servicii, distracţie) le-am făcut cu mulţi ani în urmă în… URSS! E drept că exista posibilitatea comparaţiilor, poposind în toate cele 15 Republici Unionale şi câteva Provincii Autonome. În acele timpuri toţi străinii – chiar şi din “statele socialiste frăţeşti” – erau primiţi foarte bine.
Ce locuri superbe am putut vizita… De la Yalta, la Baikal, de pe Valea Fluviului Obi până în Asia Centrală, la Samarkand şi Buhara, din Pamir ajungând chiar şi în… Nagorno Karabach ori Inguşetia!!!
Pentru orice pretext gazdele organizau câte o seară festivă. Cu icre negre, şampanie, vodkă în neştire. Plus… discursuri înlăcrimate (erau nelipsite), muzică la balalaikă, pupături şi schimb de adrese. Doamne, ce ţinuturi de vis sunt pe acolo şi ce omemeni calzi şi prietenoşi sunt ruşii.
Păcat că în prezent asemenea excursii nu prea se mai organizează…
Locuri încărcate de istorie
Dar să revin în China, în… Piaţa Tien An Men. Marea majoritate a celor ce aşteptau disciplinaţi să intre în Mausoleul lui Mao era alcătuită din tineri. Mulţi veniţi din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. Am intrat în vorbă cu un băiat mai răsărit, care o rupea pe englezeşte. Stătea cuminte la coadă de vreo două ore cu mai mulţi colegi. Mai aveau de aşteptat, probabil, încă pe atât, însă nu păreau deloc impacientaţi. Sosiseră tocmai din Xian. Băiatul se numea Li Cheng, parcă. Era elev de liceu şi venise cu clasa pentru a vizita Capitala, în general, şi Mausoleul, în mod special. Nu mai fusese la Beijing. Totul i se părea impresionant. Mai cu seamă Piaţa Tien An Men. Studiase din învăţăturile lui Mao şi ale lui Confucius, chinuindu-se să-mi traducă două-trei maxime.
I-am urat succes şi a rămas foarte suprins aflând că şi eu sosisem de departe (taman din „Lomania”) ca să vizitez locurile acelea încărcate de istorie.
„Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte” – a spus Confucius
Fiindcă veni vorba de citate celebre, unul sună aşa: „Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte”, şi-i aparţine lui Confucius. Pomenind de cunoscutul gânditor chinez, aş vrea să menţionez ceva deosebit. În luna ianuarie a anului trecut an a fost dezvelită în apropierea impunătoarei agore a “Păcii Celeste”, în faţa porţii nordice a Muzeului Naţional, o statuie imensă care-l înfăţişează pe Confucius. Are aprope zece metri înălţime, cântărind 17 tone, şi-l prezintă într-o viziune modernă pe ilustrul gânditor Kong Fu Zi. Numele său a fost latinizat devenind Confucius (550 – 470 î.Hr.). Având o mare popularitate ca filosof şi dascăl, el a influenţat decisiv gândirea asiatică, fiind cel ce a iniţiat o şcoală la care au studiat în jur de trei mii de tineri.
În mod suprinzător pentru foarte multă lume din ţara sa natală şi mai ales din străinătate, nu demult China l-a serbat, hodoronc-tronc, pe Confucius. Nu o mai făcuse oficial de peste şase decenii.
Şansa mi-a surâs din nou, fiindcă există un “Dumnezeu al călătorilor”, ca să fiu la Bejing exact în momentul festivităţilor de anul trecut. Astfel am putut să aflu mai multe amănunte despre noua orientare a politicii conducătorilor chinezi, ce manifestă o deschidere vizibilă către promovarea valorile tradiţionale şi o mai mare disponibilitate pentru dialog social pe toate palierele. Secretomania proverbială şi imobilitate în gândire şi acţiune a unor conducători par a fi de domeniul trecutului.
Imensa statuie a lui Kong Fu Zi
Statuia lui Confucius din Piaţa Tien An Men
Inaugurarea uriaşei Statui a înţeleptului Kong Fu Zi, precum şi evocarea sa într-un cadrul oficial se doresc a fi paşi fermi spre realizarea unei armonii confucianiste în societatea contemporană chineză. Deşi, s-au auzit şi voci ale unor cârcotaşi aparţinând anumitor cercuri comuniste închistate, care au criticat deschiderea prea bruscă a politicii actuale chinezeşti.
Confucianismul a reprezentat un sistem filosofic chinez foarte apreciat şi răspândit în toată Asia, care a avut ca izvor învăţăturile gânditorului amintit. Doctrina este detaliată în câteva lucrări de bază, intitulate “Cărţi”: a schimbărilor, odelor, edictelor, muzicii, “Memorialul de rituri” etc.
Maxime celebre
Câteva din cugetările lansate acum 2500 de ani de filosof sunt perfect valabile şi astăzi. Am ales doar câteva, care mi s-au părut mai viabile ca oricând: “Să nu-ţi faci prieten din omul care nu ţi-e pe potrivă”; “A deţine adevărul este calea celesta. A căuta adevărul este calea omului”; “Să ai legături doar cu cel care te merită şi să-i ţii departe pe cei care nu te merită”. “Fiecare lucru are frumuseţea sa, dar nu oricine o vede”… (Va urma)
Horia C. Deliu
