La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Izvoru Mureșului s-a desfășurat, în data de 3 august 2021, Adunarea generală a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM), care a fost deschisă de PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, președinte de onoare al FCRCHM.
Adunarea, la care au participat conducerea FCRCHM, preşedinţii sau reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale componente, senatorul de Covasna Ionuț Neagu și deputatul Dan Tanasă, ambii reprezentând formațiunea politică AUR, a avut pe ordinea de zi, pe lângă sinteza activității desfășurate de FCRCHM în perioada ianuarie-iulie 2021, alegerea Consiliului Director.
Teodor Dobrean, președintele FCRCHM, a prezentat câteva din principalele activități desfășurate în 2021: „14.02 – a fost organizată Ziua Cărții Dăruite, fiind donate numeroase volume către Casa de Copii și Biblioteca Sf. Nicolae; 14.03 – 23.04 – Primăvara Culturală la Sf. Gheorghe; 24.06 – 29: Zilele Andrei Șaguna; în 23.07 a fost depusă Plângerea Prealabilă la Guvernul României cu privire la H.G. prin care se adopta steagul Municipiului Sfântu Gheorghe; 30.07 – a avut loc o întâlnire de lucru la Covasna cu primari și lideri ai comunității pentru cunoaștere și elaborarea unor planuri de acțiune.”
În completare, dr. Ioan Lăcătușu a informat participanții la adunare despre proiectele inițiate de FCRCHM și care beneficiază de cofinanţarea Secretariatului General al Guvernului, printre care sprijinirea apariţiei publicațiilor Condeiul Ardelean și Mesagerul de Covasna și filmul documentar „Comunități românești din județul Covasna”, și despre întâlnirea care a avut loc la Sfântu Gheorghe cu primarii români din județul Covasna.
Referitor la întâlnirea mai-sus menționată, care a fost o una de lucru, un prim pas privind acţiunile ce trebuiesc întreprinse pentru perfecționarea vieții comunitare românești din județul Covasna, PS Andrei consideră că „Ar trebui să fim mai uniți, iar în relația cu primarii români să vedem mai multă implicare din partea acestora. Și în sens spiritual, prin apropierea acestora și prezența lor în biserică, dar și ca lideri ai comunității.”
La categoria „obiective nerealizate”, dr. Ioan Lăcătușu a menționat: „Un eșec mare va fi absența Universității de Vară de la Izvoru Mureșului, ediția din acest an. E dureros și trebuie să o păstrăm, să nu lipsească din agenda noastră.” Pe lângă problema finațării (mai exact, a lipsei acesteia), PS Andrei a amintit și restricțiile impuse de pandemie: „Legat de Universitate, este de menționat și problema pandemică. Cei mai mulți invitați din afara granițelor sunt din zona slavă. În multe țări s-au introdus anumite restricții și trebuie să ne asigurăm că avem ce face cu acești oameni dacă vor veni. De asemenea este problema finanțării și găsirii unor soluții în acest sens.” Deputatul AUR, Dan Tănasă, consideră că „este inacceptabil să nu se țină Universitatea de Vară! Sunt bani, UDMR primește milioane de lei de la buget, trebuie să găsim și să utilizăm aceste fonduri. E un eșec major dacă nu o vom ține.” Așadar, s-au discutat și se caută soluții, iar, într-o formă sau alta, Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului, ediția din 2021, va avea loc, probabil găzduită de Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Izvoru Mureșului, în prima parte a lunii septembrie.
Prin numeroasele luări de cuvânt, s-au discutat problemele cu care se confruntă diverse asociații membre ale FCRCHM, au venit propuneri pertinente, s-au găsit soluții sau s-au inițiat direcții de găsire a rezolvărilor.
În final, Adunarea Generală a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, a ales şi aprobat noua componenţă a Consiliului Director al FCRCHM – pe lângă Teodor Dobrean, care în adunarea din 23 ianuarie 2021 a fost ales Președintele FCRCHM pentru un mandat de 4 ani, au fost aleși ceilalți membri din Consiliul Director: vicepreședinte din județul Mureș, prof. Nicolae Ploeșteanu (care predă la UMFST Târgu Mureș și este președintele Asociației „Papiu Ilarian”); vicepreședinte din județul Harghita, juristul Andrei Jean-Adrian (fost prefect al județului); vicepreședinte din județul Covasna, Constantin Pătru (președintele Asociației „Suflet Românesc” din Târgu Secuiesc); secretar general, Florentina Teacă; Olimpiu Sabău-Pop, din județul Mureș și Ștefan Teslovan, din județul Harghita.
Noul Consiliu Director, în cel mai scurt timp, va întocmi prioritățile de acțiune ale FCRCHM pentru perioada următoare.
M.D.C.