Potrivit sursei citate, fata se află în afara oricărui pericol şi urmează ca în cel mai scurt timp să fie repatriată.

„La data de 11 aprilie 2025, în jurul orei 14:30, Poliţia municipiului Sfântu Gheorghe a fost sesizată cu privire la faptul ca o minoră în vârstă de 16 ani ar fi plecat în cursul dimineţii de la un centru de plasament unde aceasta era instituţionalizată, fără a se mai întoarce. Urmare a activităţilor investigative desfăşurate în cauză, precum şi a cooperării poliţieneşti internaţionale prin intermediul CCPI – Biroul Naţional SIRENE, la data de 16 septembrie 2025 minora a fost localizată şi identificată pe teritoriul Ungariei. Aceasta este în afara oricărui pericol şi a fost plasată într-un centru de protecţie din statul vecin, urmând ca în cel mai scurt timp să fie efectuate formalităţile legale în vederea repatrierii acesteia”, precizează IJP Covasna.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările plecării acesteia din centrul de plasament, precum şi dacă a fost victima vreunei infracţiuni.

 
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Foto: Poliția Română/Adolescenta dispărută în luna aprilie

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail