Polițiștii de la Poliția orașului Întorsura Buzăului și Secția de Poliție Rurală Târgu Secuiesc au acționat, în cursul săptămânii trecute, pentru combaterea violenței domestice, având ca obiectiv protecția victimelor și sancționarea agresorilor.

„Într-un caz, polițiștii au intervenit în urma unei sesizări prin care o femeie a reclamat că a fost amenințată de fostul concubin. În urma verificărilor, a fost întocmit un dosar penal pentru amenințare, iar împotriva agresorului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, asigurând astfel un cadru de siguranță pentru victimă.

Într-un alt caz, un bărbat a fost surprins încălcând restricțiile impuse printr-un ordin de protecție provizoriu. Polițiștii au demarat o anchetă, iar în urma cercetărilor a fost întocmit un dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție”, a transmis Compartimentul Relații Publice al IPJ Covasna.

Inspectoratul de Poliție Județean Covasna reiterează angajamentul său de a preveni și combate violența domestică, asigurând protecția victimelor și aplicând măsuri legale împotriva celor care încalcă normele de siguranță.

M.D.C.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail