Poporul român creștin-ortodox s-a bucurat și se bucură ori de câte ori pruncul Iisus se naște în ieslea cea săracă de la Betleem. Această sărbătoare a bucuriei și nădejdii, i-a făcut pe oameni, de la cel mai mic și până la cel mai mare, să colinde pe ulițele satelor, din casă în casă și să vestească Nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos. Așa cum îngerii au fost primii care au dat vestea minunată, preaslăvind Pruncul, pe Maica Sa și pe Slăvitul Dumnezeu, așa și noi, oamenii, de peste 2 000 de ani, an de an, vestim pe la casele celor apropiați, Nașterea fiului lui Dumnezeu.
În Ajun, seara devreme, se aud glasurile nevinovate ale copiilor, care pleacă la colindat, ca mai târziu, după ce s-au primenit să-i urmeze flăcăii și fetele și nu în ultimul rând, cei care și-au culcat copiii, lăsându-i în grija bunicilor, pornesc și ei la colindat până spre dimineață.
Pe întinsul întregii țări, de la o regiune la alta sunt fel și fel de obiceiuri pe care cei tineri le-au primit de la cei mai în vârstă și apoi le-au trasmis mai departe, așa că, astăzi constat cu bucurie, că în zona buzaielor, zouă în care m-am născut și unde locuiesc și acum, tradițiile se păstrează aproape neatinse.
În satul Lădăuți, acolo unde am locuit timp de 20 de ani, alături de soțul meu, părintele Mihai Apafi, am descoperit cu mare bucurie un obicei foarte frumos, care doar în acest sat se mai păstrează și astăzi. Vechi de cel puțin 100 de ani, așa cum mărturisește tanti Anicuța Stroie, în vârstă de 91 de ani, cea cu care am vorbit nu demult și care mi-a confirmat că a pomenit acest obicei, așa cum este astăzi, de când era la casa părinților ei.
Feciorii satului, care se întorceau acasa după satisfacerea stagiului militar, astăzi cei care au 19-20 de ani, se strâng în ceata zoritorilor, ce sunt conduși de un vătaf, de regulă, cel mai mare dintre ei. Sunt frumos îmbrăcați în costume populare, purtând peste acestea haine negre de stofă sau veste de pănură. Pe cap poartă tradiționalele căciuli de astrahan la care au prinse câte o crenguță de brad, semnul vieții, o floare și binențeles, tricolorul. După ce pregătesc ceea ce urmează să cânte și-și împart clar sarcinile în ceată, după ce caută instrumentiștii cei mai buni pentru a-i însoți, în Ajunul Crăciunului pornesc cu zoritul prin tot satul, conduși de vătaf care duce în mână o ploscă cu țuică.
Locul de plecare este casa preotului paroh, unde sunt așteptați pentru a li se da binecuvântare, încheind colindatul în ziua de Crăciun la Sfânta Biserică.
În tot parcursul lor intră la toate casele unde sunt fete de măritat, dar și la cei care lasă porțile larg deschise. Acesta este semnul că sunt bine primiți în gospodăriile oamenilor.
Ajunși în gospogărie, cer voie să colinde, iar spre final, joacă fata gazdei, după ce unul dintre feciori rostește:
„Jupâne gazdă frumoasă
Văd că ai o fată-n casă.
Noi vrem ca s-o jucăm
Gura să i-o sărutăm
La mulți ani să vă urăm!”
Gazdele îi primesc pe zoritori după datină, cu ceea ce au mai bun , cozonac, plăcinte, astăzi și cu prăjituri și bineînțeles cu câte un pahar de țuică caldă sau vin fiert, pentru a-și drege vocile și a se mai încălzi.
În ziua de Crăciun sunt prezenți în Sfânta Biserică, încununând cu prezența și cântecul lor această mare sărbătoare a noastră a românilor.
Toți cei colindați, plătesc colinda cu bani, un cozonac și 1 litru de tuică, toate acestea fiind strânse pentru a se organiza a doua zi de Crăciun, la Căminul Cultural, balul zoritorilor. Cu banii strânși se va plăti formația de instrumentiști care va cânta, iar cei sosiți la bal vor fi serviți cu țuică și cozonac. Toțin cei care au contribuit vor intra gratuit la bal, ceilalți participați vor fi nevoiți să plătească biletul de intrare.
Bucuria și veselia poate fi citită deopotrivă pe fețele tuturor! Tinerii sunt bucuroși că, prin implicare au organizat un moment atât de frumos pentru cei din sat, iar pe chipurile celor mai în vârstă se citește bucuria că tradițiile au fost transferate urmașilor și nu vor muri niciodată.
Vrednicul de pomenire, preotul Mihai Apafi senior, cel care i-a păstorit singur timp de 23 de ani pe lădăuțeni și apoi, încă 10 ani alături de fiul acestuia, preotul Mihai Apafi, este și cel care alături de credincioșii acestui sat a contruit și biserica în timpul regimului comunist, dar și cel care a reînviat această tradiție, ce se oprise din manifestare timp ce câțiva ani.
Nașterea Mântuitărului Nostru Iisus Hristos prilejuiește acest obicei frumos, obicei prin care tinerii sunt aduși împreună, punându-se bazele unei noi vieți, viața de familie.
Apafi Iuliana-Maria – prof. înv. primar
Școala Gimnazială Nicolae Russu Sita Buzăului, Covasna
