În fiecare an, pe data de 13 octombrie este sărbătorită Ziua Internațională a Reducerii Riscurilor de Dezastre, o zi dedicată promovării unei culturi a prevenirii și sprijinirea comunităților în fața dezastrelor.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului (ISU) Covasna va marca această zi luni, 13 octombrie, în intervalul orar 10.00-14.00, prin organizarea „Zilei Porților deschise pentru copii” și expoziții de tehnică la sediile subunităților de intervenție (Detașamentul de Pompieri Sfântu Gheorghe, Detașamentul de Pompieri Târgu Secuiesc și Stația de Pompieri Întorsura Buzăului), precum și punctul de lucru Baraolt.
„Un dezastru este definit, potrivit legii, ca un eveniment rezultat în urma declanșării unor tipuri de riscuri, din cauze naturale sau provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificări ale mediului și care, prin amploare, intensitate sau consecințe, atinge ori depășește nivelurile specifice de gravitate stabilite prin regulamentele privind gestionarea situațiilor de urgență.
Cu această ocazie, dorim să creștem nivelul de protecție la dezastre mai ales în rândul tinerilor (copii și adolescenți) ca fiind categoria cea mai vulnerabilă în astfel de situații, pentru că: – sunt mai sensibili și pot fi răniți mai ușor; – se pot îmbolnăvi mai ușor dacă ating sau sunt aproape de surse de risc, precum substanțe toxice, microbi, radiații; – suferă mult atunci când nu sunt lângă familie sau prieteni; – pot să aibă probleme de sănătate după dezastru, dacă nu au acces la apă curată, mâncare sau îngrijire medicală; – pot să rămână speriați sau triști mult timp după dezastru și să își schimbe felul de a se comporta.
În fața dezastrelor, cunoașterea poate fi cea mai puternică formă de protecție. Cu cât îi învățăm mai devreme pe copii cum să acționeze și cum să se protejeze, cu atât cresc șansele unei societăți mai pregătite.
Conștientizarea riscului începe cu educația”, se menționează pe pagina de socializare a Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna.
***
În cursul zilei de sâmbătă, 11 octombrie, în parcarea Dedeman din municipiul Sfântu Gheorghe a avut loc o activitate în cadrul căreia pompierii covăsneni au prezentat tehnica de intervenție și, totodată, măsuri de prim ajutor.
În aceeași zi, în mall Sepsi Value Center a fost organizat un punct de informare preventivă prin intermediul căruia a fost distribută broșura „Copii protejați, comunitate sigură”, dar și alte materiale informative. Totodată, pompierii prezenți au promovat oferta educațională precum și programul național „Voluntar din pasiune”.
M.D.C.
Imagini: ISU Covasna