Inspecţia Muncii a inclus în Programul cadru de acţiuni pentru anul 2021, Acţiunea de verificare a respectării prevederilor legale de securitate şi sănătate în muncă în ceea ce priveşte modul de utilizare a echipamentelor de muncă şi a tehnologiilor de exploatare în parchetele forestiere, inclusiv la transportul tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere.
Potrivit inspectorului șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Covasna, Ördög Lajos,măsura a fost luată în urma analizei dinamicii accidentelor de muncă din care a rezultat faptul că, la nivel naţional, în aceste domenii de activitate nu numai că numărul de accidente de muncă s-a menţinut la un nivel ridicat, dar acesta a crescut sensibil de la un an la altul. Și asta ca urmare a faptului că în activităţile desfăşurate în cadrul sectoarelor de activitate silvicultură şi exploatare forestieră lucrătorii se confruntă, de cele mai multe ori, cu un mediu de muncă neprielnic, condiţii de muncă dificile, cu factori de risc de accidentare cu consecinţe mortale sau foarte grave.
Potrivit reprezentantului ITM Covasna, acţiunea se va desfăşura pe parcursul trimestrelor I şi IV ale anului 2021, perioade în care activitatea de exploatare se desfăşoară la cote maxime. Acţiunile de control se vor desfăşura în toate tipurile de întreprinderi (mici, mijlocii şi mari, cu capital de stat, privat şi mixt), care efectuează activităţi de exploatare forestieră.
Obiectivele acţiunii sunt:
- Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care efectuează activităţi de exploatare forestieră, precum și activități de transport tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere;
- Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor din domeniul de activitate exploatare forestieră în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă și luarea tuturor măsurilor necesare în vederea prevenirii accidentelor de muncă;
- Eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în activitățile specifice ale societăților comerciale din domeniul exploatărilor forestiere.
„Rezultatele obţinute în urma controalelor, precum şi datele privind principalele deficienţe constatate şi exemplele de bune practici, vor fi mediatizate atât pe site-ul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna, cât şi prin comunicate de presă.”- a conchis Ördög Lajos.
M.D.C.