Duminică, 14 iunie 2015, la Biserica „Înălţarea Domnului” din Voineşti, Covasna, păstorită de preotul paroh Ioan Ovidiu Măciucă, s-a săvârșit slujbă de pomenire pentru poetul național Mihai Eminescu și pentru Cuviosul Părinte Justin Pârvu. Inițiativa vine din partea unui grup de tineri inimoși, care, din dragoste de Neam, au pornit Acțiunea ROMÂNI PENTRU ROMÂNI.
Mihai Tîrnoveanu, sufletul acestei Românești Acțiuni, ne spune: „Am mers la Biserica „Înălţarea Domnului” din Voineşti Covasna pentru a pomeni doi români absoluţi, pe Mihail Eminescu si pe Cuviosul Părinte Justin Pârvu. Ne-am rugat împreună pentru Neamul Românesc, le-am cerut puterea de a merge mai departe în această misiune de a transmite mesajul nostru de solidaritate cu românii din Harghita şi Covasna, căci noi nevrednici suntem, iar Ei putere mare au.
. .
Am premiat elevi merituoşi cu tricolorul românesc, cu cărţi ale lui Mihail Eminescu şi cu cărţi de rugăciuni ortodoxe. Am dăruit aceste simboluri ale identităţii şi dăinuirii româneşti copiilor români din această localitate şi am cântat împreună cu ei imnul naţional şi cântece vechi ale românilor, simţind împreună inima Ţării, iar lacrimile din ochii copiilor ale noastre au fost.
Mulţumesc în numele Acțiunii Români pentru Români tuturor românilor din Covasna, Voineşti care au făcut posibil acest moment de înfrăţire românească, sub semnul lui Eminescu şi al tricolorului românesc, în mod special doamnei profesoare Florentina Teacă şi minunatului grup de tineri “Crăişorii lui Avram Iancu”.
Am premiat şi copiii crescuţi frumos la Mănăstirea Mărcuş de Maica Stareţă Serafima Comşa (Mami, cum îi spun copii) şi de celelalte maici din obştea acestei sfinte mănăstiri, care sărbătoreau hramul “Sfinţilor Români”. Această mănăstire, ridicată inițial de Maica Suzana Comşa, a cărei nepoată este Maica Serafima, a fost dărâmată din ordinul fostului nomenclaturist comunist Karoly Kiraly, fondator al UDMR-ului. Voinţa Domnului a fost, în cele din urmă, împlinită, aşa cum a profețit Cuviosul Părinte Arsenie Boca.
Ne-am bucurat de reîntâlnirea cu Părintele Episcop Andrei Făgărăşanul, care a binecuvântat cu multă dragoste acţiunea noastră, îndemnându-ne să continuăm pe aceeaşi linie românească şi creştinească. I-am sărutat dreapta şi i-am promis că nu ne vom opri. Acest lucru l-am spus în numele vostru, al tuturor celor care aţi sprijinit Acţiunea Români pentru Români.
Doamne ajută, români!”
Acţiunea Români pentru Români înseamnă, de fapt, o mână întinsă peste Carpați, un steag tricolor, un vers de Mihai Eminescu, o rugăciune ortodoxă. Înseamnă români ce iubesc și respectă ceea ce e românesc. Înseamnă Mihai și Adriana Tîrnoveanu, Florin și Crina Palas, Daniela Pătrunjel, Cristian Galiceanu, Șerban Davidescu, Lidia Stângă, Mariana Ghiugan. Înseamnă solidaritatea și implicarea tuturor românilor din toate colțurile Țării sau diaspora, care au pus mână de la mână și datorită cărora Tricolorul Românesc, Mihai Eminescu și rugăciunea ortodoxă au ajuns la copiii din județele Covasna și Harghita. Înseamnă toți cei care, sub deviza „Dăruind, vei dobândi”, au arătat că sunt alături de noi, românii din Covasna.