„Planul Înclinat – un nou început”- este titlul unei acțiuni de curățenie ce se va desfășura sâmbătă, 13 aprilie, la Covasna, și la care sunt invitați să se alăture toți iubitorii naturii și cei care doresc să se implice activ în folosul acesteia.

Evenimentul este organizat de Asociația Cultural Creștină „Justinian Teculescu” din Covasna.

„Căutăm persoane dornice să se implice în acțiunea de curățare a Planului înclinat de vegetația care-l ascunde. Dacă vremea ține cu noi, această acțiune se va desfășura sâmbătă, 13 aprilie, de la orele 9:30, sub îndrumarea personalului de la Ocolul Silvic Covasna. Pentru detalii nu ezitați să ne contactați. Mulțumim!” – au transmis reprezentanții Asociației, prin mesajul postat pe o rețea de socializare.

Punctul de întâlnire va fi chiar baza Planului înclinat, a precizat reprezentantul Asociației, Florin Balea:

„Oricine se poate alătura, locul de întâlnire fiind chiar la Planul înclinat. În special, ne dorim curățarea de vegetație (…), pentru că ne mândrim cu Planul înclinat, dar imediat nu se mai vede nimic din el. Nu ține de noi reabilitarea lui sau repunerea lui în funcțiune, dar măcar atât putem să facem: să fie vizibilă calea ferată, de jos până sus (…). Așadar, acțiunea va consta, în principal, în tăierea arbuștilor și aranjarea lor pe margine. Bineînțeles, dacă sunt și gunoaie, le strângem”, a declarat Florin Balea, care a precizat că în vederea organizării acțiunii au fost purtate discuții cu anumite entități, și s-au realizat anumite demersuri care să permită derularea acesteia. Toate aprobările necesare în acest sens au fost obținute.

Aceasta nu este prima acțiune de acest fel organizată de Asociația Cultural Creștină „Justinian Teculescu” din Covasna. În data de 30 martie a avut loc o acțiune de curățare a  traseului turistic spre Cetatea Dacică din Covasna, tot sub coordonarea Asociației.

Atunci, demersului i s-au alăturat aproximativ 20 de persoane, care au strâns mai mulți saci cu deșeuri.

„Acum două săptămâni am mai avut o acțiune de curățare. Am fost în jur de 20 de persoane, iar cantitatea de deșeuri strânsă a fost enormă. S-a strâns o camionetă plină cu saci plini de deșeuri.”- a spus Florin Balea.

Întrebat cum s-au născut aceste acțiuni la nivelul Asociației, acesta a răspuns:

„Ideea a venit  de la o prietenă și apropiată a Asociației, care, plimbându-se, la un moment dat, spre Comandău, a văzut o grămadă de gunoaie și a venit și mi-a propus să facem ceva în acest sens. Eu cunoșteam drumul către Cetate, cunoșteam râpa respectivă care era plină de gunoaie, și am decis să începem cu acea acțiune. Acum, iată, urmează acțiunea la Planul înclinat. Cei ce vor să vină sunt bineveniți. Le recomandăm să aibă un echipament de munte, eventual un topor sau un fierăstrău și mănuși de lucru.”- a mai spus Florin Balea.

***

Monument tehnic unicat în Europa situat în judeţul Covasna, oraşul Covasna, în zona Văii Zânelor, Planul înclinat sau Şiclăul – cum este numit de localnici, a fost construit din iniţiativa lui David Horn de către inginerul Emil Lux în 1886. Obiectivul a fost terminat de către baronul Groedel, se arată pe site-ul Primăriei Covasna.

Planul înclinat folosea forţa gravitaţiei pentru a transporta vagoanele încărcate cu lemne pe o pantă fără a utiliza alte surse de energie, inaugurarea oficială având loc în anul 1890. Macheta acestui monument tehnic excepţional a fost prezentată la expoziţia universală din 1896, se mai arată pe site-ul Primăriei.

Potrivit aceleiași surse, principiul de funcţionare era următorul: planul înclinat folosea două platforme de câte 3 metri lăţime şi 6 metri lungime care erau legate una de cealaltă printr-un cablu gros de 28 mm şi un sistem complex de scripeţi acţionaţi de la cabina de comandă din partea superioară a planului înclinat. Atunci când pe platforma de sus era aşezat un vagon plin cu lemne, pe platforma de jos era aşezat un vagon gol. Forţa gravitaţiei făcea ca vagonul plin să îl tragă sus pe cel gol de pe platforma de jos. La mijlocul planului cele două platforme se evitau, aici existând o bifurcaţie a şinelor. Tot procesul era controlat de la cabina de frânare din partea superioară a planului înclinat.

„Volumul de material lemnos transportat pe vremea când Planul înclinat funcţiona la capacitate maximă se apropia de 30 de vagoane a câte 10 metri cubi pe zi. Transportul persoanelor se făcea ocazional pe la începutul secolului XX, atunci când condiţiile de circulaţie între Covasna şi Comandău erau foarte grele (…). La inaugurare, acesta era cel mai important sistem de căi ferate înguste din Carpaţi, unificând trei componente majore: vagoanele trase de cai, planul înclinat şi locomotivele cu aburi. În 1995, odată cu catastrofalele doborâturi de vânt din zona Covasnei, a fost afectat şi Planul înclinat dar nu îndeajuns ca să fie distrus. La 17 mai 1997, cabina de comanda din partea superioară a planului înclinat a fost distrusă intr-un incendiu ce a cuprins şi pădurea din jur. Datorită intervenţiei şi ajutorului celor care au lucrat la Planul înclinat, cabina a fost reconstruită, planul înclinat a fost restaurat şi a funcţionat în continuare până în 1999 când datorită reducerii exploatărilor de lemne din zonă, planul înclinat a fost trecut în conservare. Momentan, planul înclinat nu funcţionează” – se mai arată pe http://www.primariacovasna.ro/alte-pagini/ro/planul-inclinat/.

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail