În cadrul primei ediţii a proiectului naţional „Noaptea Muzeelor la Sate”, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe (MNCR) a organizat sâmbătă, 1 septembrie 2023, evenimentul „Acasă la Romulus Cioflec”, la care a fost prezenți, în calitate de invitați de onoare, doi dintre membrii familiei scriitorului Romulus Cioflec, respectiv Gabriela Corodeanu şi Bogdan Negrea, fiica şi strănepotul acestuia.
Sufletul acestui important eveniment a fost prof dr. Luminița Cornea, căreia i s-au alăturat „fiicele satului”, copii din Araci și Vâlcele, îmbrăcați în frumoase costume populare, scriitori și oameni de cultură din apropiere, dar veniți și de departe, printre aceștia numărându-se și poetul Ionel Somota, din Miercurea Ciuc, „prieteni mai vechi, dar și oameni sosiți pentru prima dată”, după cum se menționează pe pagina de socializare a MNCR.
Cu toții au luat parte, în prima zi de toamnă a acestui an, la momentele cultural- literare pregătite de echipa MNCR, formată din Ileana Sas, Laura Dănilă și Cristina Felea-Baubec.
Emoțiile trăite de unii dintre participanți s-au transformat în cuvinte încrustate pe paginile Cărții de Onoare unde rămân, peste veacuri, pentru-a vorbi despre această activitate desfășurată la Casa Memorială „Romulus Cioflec” din satul Araci, Comuna Vâlcele, Județul Covasna.
„O mare bucurie să pot vizita un loc care transmite căldură și frumosul sentiment de apartenență la satul transilvănean și la cultura literară românească”. – Antonela Lungu, doctorand la Universitatea Transilvania Brașov
„ Un loc plin de vibrație spirituală, lumină literară! Felicitări pentru continuitate!”- Carmen Tania Grigore, membră Uniunea Scriitorilor, filiala Brașov
„Slavă Sfintei Treimi care a îngăduit organizarea evenimentului „Noaptea Muzeelor la Sate” în prima ediție și mulțumiri Muzeului Carpaților Răsăriteni că a participat la această ediție. Felicitări, tutoror!”- Bogdan Negrea
„Un loc deosebit pe care l-am vizitat cu drag la prima ediție a Nopții Muzeelor la Sate”- Rodica Adriana Dezso (Cândea) nepoata fostului rector al Politehnicii Timișoara, Constantin Cândea
„Mulțumesc Doamnei Luminița Cornea pentru această invitație la Noaptea Muzeelor. Este prima dată când pășesc în această minunată casă care a înregistrat cuvintele nemuritoare în ziduri. Le simt cum străpung timpul, trupul, piatra…Se aud în zumzetul nesfârșit al nemuririi. Cuvântul a fost, este și va fi! Un loc minunat, încărcat de cuvinte și lumină!”- Gabriela Botici, Brașov
Prima ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate , proiect iniţiat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, a propuns publicului peste o sută de obiective, evenimente culturale și programe educative organizate de entități muzeale sau organizații private, în spații cu valoare istorică și de patrimoniu din satele și comunele din 32 de județe ale României.
***
La finalul lunii septembrie 2022, cu câteva zile înainte de mutarea Doamnei Luminița Cornea la Cluj, după „o viață” trăită în Sfântu Gheorghe, am avut prilejul și imensa bucurie să stau de vorbă cu domnia sa despre munca imensă ce s-a materializat în zeci de volume, unul dintre acestea fiind Virgil Cioflec, văr primar al scriitorului Romulus Cioflec. Filmulețul realizat cu acea ocazie va fi postat pe pagina de facebook a Mesagerul de Covasna.
Maria Crețu-Graur
Surtsa foto: facebook MNCR