Societatea de salubritate Tega din Sfântu Gheorghe va organiza, luna viitoare, cea de-a treia campanie din acest an de colectare de sticle din gospodăriile populaţiei.
Pentru a stimula cetăţenii să participe la acţiunea ce va avea loc în perioada 6-7 octombrie, societatea oferă câte o cutie de bere sau un litru de apă minerală în schimbul a 5 kilograme de sticlă predate.
„Aceasta este a treia campanie de acest gen din acest an la Sfântu Gheorghe, care are loc parţial din cauza întârzierii lansării sistemului de garanţie-returnare, dar şi pentru că popularitatea ei este neîntreruptă, iar cantitatea totală de sticle colectate a crescut de la an la an. Considerăm că este mai bine să colectăm sticlele care ajungeau la deşeurile mixte, astfel încât clientul să primească ceva în schimb. Apa a fost surprinzător de populară şi la Sfântu Gheorghe, iar noi nu renunţăm la ea nici acum. Singura diferenţă este că suntem în octombrie şi ne aşteptăm ca vremea să se răcească, aşa că vom termina acţiunea cu o oră mai devreme, la 7 seara”, a declarat directorul Tega, Mathe Laszlo.
Vor fi şase puncte de colectare în municipiul Sfântu Gheorghe, respectiv în parcarea de lângă Sala Sporturilor „Szabo Kati”, lângă Penny Market, la vechea fabrică de pâine din strada Kos Karoly, vizavi de staţia de autobuz din strada Gării, în parcarea din Piaţa Calvin şi la depozitul de deşeuri din strada Energiei, care vor funcţiona vineri, 6 octombrie, între orele 12-19 şi sâmbătă, 7 octombrie, între orele 10-19.
Potrivit conducerii societăţii, la prima acţiune, care a avut loc în luna martie, s-au adunat aproape 90 de tone de sticlă, iar la cea de-a doua, desfăşurată la sfârşitul lunii iunie, au fost colectate peste 53 de tone.
În urma acţiunilor organizate anul trecut s-au adunat 124.585 kg de sticlă în municipiul Sfântu Gheorghe, din care 66.674 kg în luna martie.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES