Tinerii cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, care locuiesc, învaţă sau lucrează în municipiul Sfântu Gheorghe, pot obţine o finanţare de 2.600 de lei prin Programul de bugetare participativă, pentru organizarea de activităţi culturale, sociale sau sportive.
Primăria municipiului Sfântu Gheorghe şi Grupul PONT au anunţat că au lansat înscrierile pentru cea de-a patra ediţie a acestui program, propunerile fiind acceptate până pe 10 iulie.
„Tinerii din Sfântu Gheorghe pot propune din nou iniţiativele lor creative prin programul de participare a tinerilor Com’ON Sepsi. Aceste proiecte pot fi înregistrate pe comonsepsi.ro până pe 10 iulie, iar apoi vor fi verificate printr-o evaluare tehnică în perioada de 11-12 iulie. Dintre iniţiativele verificate, locuitorii din Sfântu Gheorghe vor vota pe cele mai bune până la 1 august, iar implementarea acestora durează până la sfârşitul noiembrie (…) Acest an este unul special pentru programului Com’ON Sepsi, datorită faptului că 2022 este Anul European al Tineretului”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de internet a evenimentului.
Potrivit organizatorilor, printre noutăţile din acest an se numără posibilitatea înscrierii printr-un mesaj video, precum şi Atelierul Com’ON, care va cuprinde, printre altele, o serie de trei cursuri gratuite privind metodele de redactare şi implementare a proiectelor.
Ca şi anul trecut, se pot depune depune proiecte în cinci categorii: comunitate, mediu de viaţă, cunoştinţe, creaţie şi stil de viaţă, iar organizatorii au menţionat că aşteaptă iniţiative ce pot transforma Sfântu Gheorghe într-un „oraş european mai ecologic, mai accesibil şi digitalizat”.
„După lansarea în 2019, următoarele două ediţii succesive ale Com’ON Sepsi au avut loc într-un cadru epidemiologic restrictiv, rezultând provocări continue pentru iniţiatorii tineri. Anul 2020 a fost un succes datorită adaptabilităţii echipelor, în timp ce ediţia 2021 a fost derulată folosind soluţii alternative deja cunoscute, cu un total de 30 de acţiuni realizate online şi offline. Printre iniţiativele câştigătoare prin votul publicului, programele pentru copii au avut un rol important, astfel încât familiile tinere au avut ocazia să se alăture la peste zece iniţiative în perioada septembrie-decembrie. În plus, cu sprijinul programului Com’ON Sepsi au fost implementate şase acţiuni pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos, precum şi peste zece acţiuni creative, de consolidare a competenţelor şi de îmbunătăţire a mediului” , au precizat coordonatorii programului.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES