În cadrul celei de-a doua ediții a programului strategic „Investiție în Mediul Rural”, o inițiativă a Fundației „Vodafone” România, 16 copii din opt sate covăsnene au primit burse sociale pe care le vor folosi  la cumpărarea lucrurilor  de care au  nevoie pentru a-și putea continua educația școlară.

În județul Covasna, bursele sociale din cadrul programului „Investiție în mediul rural” au fost acordate în parteneriat cu Fundația „Principesa Margareta a României”, în satul Vâlcele (aparținând comunei Vâlcele), în satu Aita Seacă (aparținând comunei Bățani), în satul Petriceni (aparținând comunei Sânzieni), în  satul Surcea (aparținând comunei Zăbala); în satul Leț (aparținând comunei Boroșneu Mare), în satul Micfalău (aparținând comunei cu același nume);  în satul Valea Mare (aparținând comunei Valea Mare) și în satul Lunga (ce aparține municipiului Târgu Secuiesc), ne-a transmis, ieri, echipa Fundației „Vodafone România”.

Conform sursei amintite, valoarea totală a burselor a fost de 21.600 lei. În plus, copiii au primit rechizite școlare și donații constând în produse alimentare.

Finanțare de aproape 460.000 de euro pentru 30 de proiecte și 250 de burse sociale pentru comunitățile din mediul rural

În cadrul ediției a doua a programului strategic „Investiţie în Mediul Rural”, o inițiativă a Fundației Vodafone România, au fost implementate 30 de proiecte și s-au acordat 250 de burse sociale pentru comunități rurale din toate judeţele ţării, au transmis reprezentanții Fundației „Vodafone România”, printr-un comunicat de presă transmis redacției noastre.

„Suma investită de Fundaţia Vodafone România în cadrul acestei ediții, derulată în 2016, se ridică la aproape 460.000 de euro, iar numărul beneficiarilor depășește 18.000, inclusiv copii și persoane în vârstă defavorizate din punct de vedere economic sau social. La finanțarea pusă la dispoziție de fundație, se adaugă donațiile, sponsorizările primite și participarea voluntarilor, care echivalează aproape cu o dublare a fondurilor programului, până la un nivel de peste 800.000 de euro.” – se arată în comunicat.

Aceeași sursă precizează că programul, lansat în 2015, susţine proiecte în domeniul educaţiei şi al serviciilor sociale, adresate categoriilor defavorizate din satele şi oraşele mici din România.

„Discrepanțele mari existente între mediul rural și cel urban ne-au determinat în 2015 să lansăm acest program strategic. Prin implicarea noastră, dorim să le oferim copiilor din familiile cu probleme aflate în mediul rural mai multe șanse să urmeze o școală și să-și construiască un viitor, iar persoanelor în vârstă din localitățile izolate, acces la servicii sociale și medicale. În cei doi ani de la lansarea programului, proiectele noastre, derulate în toate cele 41 de județe ale țării, au influențat viețile a peste 54.000 de beneficiari”, a declarat, conform comunicatului, Angela Galeța, Director, Fundația Vodafone România.

În același document se arată că un impact important al programului strategic „Investiție în Mediul Rural” s-a produs la nivelul consolidării comunităților locale. În multe locuri, comunitățile s-au organizat în asociații sau grupuri de inițiativă pentru a putea duce proiectele la bun sfârșit, ceea ce a contribuit la construirea unor relații mai puternice între membrii acestora.

„La fel ca la ediția precedentă, proiectele au fost foarte diverse, acoperind nevoi locale specifice. Au fost, printre altele, renovate și dotate 9 școli și grădinițe, au fost acordate 250 burse sociale, au fost implementate peste 20 de proiecte pentru copiii expuși riscului de abandon școlar, copii cu dizabilități și persoane în vârstă. Implicarea comunităților locale s-a tradus prin participarea la implementarea proiectelor a peste 500 de voluntari. Pentru implementarea proiectelor, Fundaţia Vodafone România a încheiat parteneriate strategice cu cinci organizații neguvernamentale cu experienţă în dezvoltarea de proiecte în mediul rural: Fundația <<Principesa Margareta a României>> (pentru județele: Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ilfov, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu, Satu Mare, Teleorman);  Fundația <<Mereu Aproape>> (pentru județele: Cluj, Brașov, Olt, Argeș, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea); Fundația de Sprijin Comunitar (pentru județele: Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați); Fundația <<World Vision România>> (pentru județele Dolj, Ialomița și Vâlcea); Fundația Serviciilor Sociale <<Bethany>> (pentru județele: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, Timiș)”, se arată în comunicat.

În același document se arată că Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998; și că în cei 19 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.046 de programe derulate de 660 de ONG-uri din întreaga țară în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale.

Conform comunicatului, proiectele au avut două milioane de beneficiari copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit peste 26 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Fundația „Vodafone România” face parte din Fundația „Vodafone Group”, organizație internațională care activează de 25 de ani prin filialele sale din 27 de țări. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt accesibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.

Ana Ciorici Costache

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail