Csenteri Levente şi Tulit Zsombor, doi dintre cei patru alpinişti din judeţele Covasna şi Harghita care au plecat săptămâna trecută într-o expediţie în masivul Tien Shan din Asia Centrală, au atins luni vârful Khan Tengri, înalt de 7010 m.

Purtătorul de cuvânt al asociaţiei ‘Secui la înălţime’, Mednyánszky Emese, a declarat pentru AGERPRES că cei doi alpinişti au postat pe reţeaua de socializare câteva cuvinte prin care îşi anunţau reuşita, precum şi un link către pagina de internet https://share.garmin.com/TulitZsombor2, pe care a putut fi monitorizată întreaga expediţie.

‘Încă nu am alte informaţii, decât că la ora locală 15 au ajuns în varful Khan Tengri, la 7010 de metri. Lui Zsombor nu îi place să folosim expresia ‘au cucerit’ (…) Îi aşteptăm să se întoarcă cu bine acasă”, a declarat, pentru AGERPRES, Mednyánszky Emese.

Expediţia a început pe 20 iulie, iar cei patru alpinişti, Csenteri Levente, Szabó Attila, Tóásó István şi Tulit Zsombor, au avut ca scop escaladarea vârfurilor Chapaev (6100 m) şi Khan Tengri (7010 m).

Csenteri Levente, Szabó Attila şi Tulit Zsombor au atins pe 30 iulie vârful Chapayev, însă Tóásó István a fost nevoit să renunţe la escaladare din cauza unor probleme medicale apărute în mod neaşteptat. Ulterior şi Szabó Attila a renunţat, din motive obiective, la ascensiunea vârfului Khan Tengri.

Tulit Zsombor a declarat pentru AGERPRES, înainte de plecare, că expediţia, care se va încheia pe 14 august, se înscrie în proiectul ‘Secui la înălţime’, ce are ca scop escaladarea celor mai înalte piscuri de pe cele şapte continente.

Tulit Zsombor este unul dintre cei mai experimentaţi alpinişti din ţară şi şi-a înscris în palmares câteva dintre cele mai importante vârfuri din lume, printre care Elbrus (Europa), McKinley (America de Nord), Kilimanjaro (Africa), Aconcagua (America de Sud) şi Mount Vinson (Antarctica).

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail