Foto: Silviu Ipătioaei – M.d.C

Un curs de perfecționare a antrenorilor posesori ai licențelor UEFA PRO, UEFA A și UEFA B, din județele Covasna, Buzău, Brașov, Harghita și Prahova, s-a desfășurat luni, la Sfântu Gheorghe, sub egida Federației Române de Fotbal.

 Structurat pe trei teme, cursul a fost susținut de către Sandu Tăbârcă – coordonatorul loturilor naționale de juniori, Ciprian Niță – referent al Școlii Federale de Antrenori, Mihail Lazăr – președintele comisiei tehnice Covasna și formator de antrenori UEFA și Nagy Sandor – antrenor licența UEFA PRO, și a reunit 65 de antrenori.

„Este o inițiativă mai veche de a unifica ideile și de a face antrenorii să <<vorbească aceeași limbă>>. Nu dorim să impunem absolut nimic la nivel de gândire, ci doar să unificăm gândurile și să lucrăm toți după aceeași <<rețetă>>. Cred că suntem într-un punct în care trebuie să ne dăm seama că lucrurile nu sunt în ordine și atunci e nevoie de o schimbare de mentalitate. Acesta este și primul punct al strategiei noastre: crearea unui mediu propice dezvoltării copiilor, juniorilor – acesta este cel mai important lucru și este posibil doar în momentul în care noi vom face lucrurile altcumva (…). Am ținut mult să mergem în teritoriu. Este foarte important să vii la om acasă, să vezi problemele din teritoriu. Pentru mine este un lucru nou de a merge, a vedea și a discuta cu oamenii direct problemele pe care le au. (…) Alegerea locației (pentru acest curs – n.r.) a fost făcută pentru partea administrativă de la noi, s-a căutat ca oamenii să nu aibă o distanță foarte mare de parcurs până la locul derulării acestui curs, dar important este ca întotdeauna să iei pulsul din teritoriu.”- a declarat Sandu Tăbârcă, formator, coordonator al loturilor naționale de juniori.

„Este extraordinar faptul că se organizează aceste cursuri de perfecționare și în teritoriu, nu numai la Federația Română de Fotbal (FRF) și faptul că am reușit să aducem în orașul nostru un număr important de antrenori cu licențele UEFA PRO, A și B. A fost un curs foarte bine organizat, structurat pe subiecte unde am putut urmări metodologia pregătirii copiilor în concepția FRF și unde s-a discutat deschis despre activitatea antrenorilor, despre problemele cu care se confruntă fiecare, cât și despre viitorul fotbalului românesc. Aceste cursuri sunt benefice datorită faptului că  facem schimb de experiență între noi, cu privire la activitatea cu toate categoriile de vârstă!”- a declarat și Mihail Lazăr – președintele comisiei tehnice Covasna și formator de antrenori UEFA.

Foto: Silviu Ipătioaei – M.d.C

Cursul a fost bine primit de către antrenori.

„S-au prezentat lucruri foarte, foarte interesante. (…) ”- a spus unul dintre participanți, care a subliniat că sportul ar trebui să aibă susținere mai mare și din partea Guvernului.

„Mi-a plăcut tot ce s-a întâmplat astăzi aici, și mai ales prezentarea susținută de către domnul din Ungaria (Nagy Sandor – n.r.) – și am rămas surprins cât de mult se investește și se ocupă Guvernul (din Ungaria  -n.r) de copii, ceea ce trebuie să facem și noi. Am văzut că încep să se miște și aici lucrurile (…). Stăm foarte prost la infrastructură, în ceea ce privește terenurile, părerea mea. (…)”- a spus un alt participant la curs.

 

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail