Timp de 10 ani un concurs naţional de dans a strâns în jurul lui copii şi tineri care au învăţat ritmul şi melodicitatea diversităţii. Voluntari de diferite vârste s-au oferit să împartă bucuria dansului cu copiii care pun pe primul loc nevoia de prietenie şi înţelegere. Acest context a fost în fiecare an izvorul de inspiraţie pentru programe artistice care s-au evidenţiat în cadrul concursului „Împreună pentru viitor” organizat în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară.
Dacă anul trecut faza regională a concursului a fost găzduită de municipiul Sf. Gheorghe, anul acesta onoarea a revenit municipiului Miercurea Ciuc, care în 5 mai a reunit 8 echipe de dans din 5 judeţe: Braşov, Covasna, Harghita, Sibiu şi Mureş. Din partea judeţului Covasna prezenţi la această sărbătoare a prieteniei a fost echipa „Celtic footstep” formată din voluntari de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” şi beneficiari din cadrul Structurii Olteni a Şcolii Gimnaziale Speciale. Programul lor a impresionat deopotrivă prin dans, efecte speciale şi în mod deosebit prin prietenia evidenţiată de povestea coregrafică a unei păduri de poveste.
Clasaţi pe un meritat loc secund în concurs, copiii ce duc mai departe tradiţia acestei prietenii în judeţul nostru, sărbătorită în 2017 prin a zecea ei ediţie, arată cât de deschise sunt emoţiile şi relaţiile atunci când gândul şi gestul sunt purtate de muzică, dans şi veselie. Povestea lor artistică a fost coordonată şi îndrumată de doamnele profesoare Orza Csilla Maria şi Koncz Andrea din cadrul Structurii Olteni a Şcolii Gimnaziale Speciale, care merită felicitate pentru efortul depus alături de alte cadre didactice.
Voluntariatul a devenit, în ultimii ani, tot mai acceptat ca activitate opţională derulată în cadrul şcolilor din municipiul nostru, apropiind copii, tineri şi profesori şi deschizând astfel porţile cooperării, colaborării şi acceptării în spiritul diversităţii.
prof.Gheorghiu Florina