Persoane fizice, Organizații Non-guvernamentale (ONG), unități sau instituții de învățământ, autorități ale administrației publice locale sau instituții publice se pot înscrie în competiția „Idei în Țara lui Andrei”, cu proiecte de mediu și educație profesională ce utilizează tehnologii inovatoare și componente de digitalizare. Vor fi acordate finanțări individuale de până la 20.000 euro, valoarea totală a granturilor fiind de 200.000 euro.
„Idei din Țara lui Andrei” este o competiție națională de proiecte organizată de OMV Petrom, și a ajuns la cea de-a șasea ediție, în care se pot înscrie proiecte ce vizează dezvoltarea învățământului profesional și protecția mediului înconjurător, folosind tehnologii inovatoare și componente de digitalizare. Înscrierile se realizează până pe 24 mai 2017, pe site-ul www.taraluiandrei.ro, iar proiectele câștigătoare pot primi finanțări de până la 20.000 euro fiecare, au transmis organizatorii, printr-un comunicat de presă.
Potrivit aceleiași surse, competiția „urmărește să sprijine dezvoltarea sustenabilă a comunităților din România și să încurajeze românii cu spirit de inițiativă”. În ediția din 2017, vor fi acceptate ideile care propun proiecte din domeniul educației profesională – proiecte care contribuie la dezvoltarea educației profesionale și tehnologice din România, proiecte care îmbunătățesc actul educațional, îmbogățesc baza materială și încurajează dezvoltarea competențelor transversale și profesionale ale elevilor și profesorilor din învățământul profesional și tehnologic, public; și proiecte de mediu – care încurajează și promovează folosirea eficientă și responsabilă a resurselor naturale care inovează pentru protecția mediului, care contribuie la îmbunătățirea calității aerului și a apei, la reducerea poluării, la creșterea eficienței energetice. Proiectele care au o componentă de digitalizare sau inovație cu ajutorul tehnologiei vor fi punctate suplimentar.
Primul pas în vederea înscrierii constă în crearea unui cont pe adresa http://itla.taraluiandrei.ro/idei-din-tla. Următorul pas presupune completarea online a formularului de înscriere disponibil pe site, până în perioada 20 aprilie – 24 mai 2017, până cel târziu la ora 18.00.
Proiectele vor fi evaluate prin vot public și jurizate de reprezentanți ai mai multor organizații nonguvernamentale, reprezentanți ai OMV Petrom, jurnaliști și experți din domeniul educației profesionale și mediului. Votul public va reprezenta 30% din punctajul final – și se va face în perioada 16 iunie – 25 iunie 2017. Juriul va analiza (16 iunie – 27 iunie 2017) proiectele validate în competiție. Evaluarea juriului reprezintă 70% din punctajul final.
Câștigătorii vor fi anunțați pe data de 5 iulie.
Regulamentul competiției și alte informații sunt disponibile accesând http://itla.taraluiandrei.ro/idei-din-tla.
Ana Ciorici Costache