Pentru siguranța cetățenilor, în zilele de Paște, polițiștii covăsneni au acționat pentru prevenirea evenimentelor nedorite, pentru menținerea siguranței traficului rutier și combaterea faptelor ilicite.
În perioada 14 – 17 aprilie a.c., la nivelul întregului județ au acționat, în medie, zilnic, 142 de polițiști cu 69 de mijloace, fiind constituite peste 90 de patrule auto și pedestre. În această perioadă au fost organizate și desfășurate 47 de acțiuni, iar oamenii legii au intervenit la 65 de evenimente, 27 dintre acestea fiind sesizări prin numărul unic de urgență 112.
În urma acțiunilor au fost constatate 148 de fapte contravenționale, valoarea sancțiunilor aplicate fiind de peste 34.000 de lei. Dintre acestea, 99 de sancțiuni au fost pentru abateri în trafic, iar 46 pentru nerespectarea regimului ordinii și liniștii publice reglementat de Legea 61/1991. Pentru abateri în trafic au fost reținute 9 permise de conducere – 4 pentru depășirea limitei legale de viteză, 1 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar 4 pentru alte genuri de abateri în trafic.
De menționat este că în această perioadă nu au avut loc accidente rutiere grave și nu au fost înregistrate evenimente care să afecteze siguranța publică. În urma acțiunilor desfășurate, 7 persoane au fost surprinse în flagrant în timpul săvârșirii unor fapte de natură penală.
Polițiștii vor continua să acționeze pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și combaterea ilegalităților și descurajarea celor care comit fapte contrare legii.
IPJ Covasna