Studenții, masterazii și doctoranzii care sunt înscriși la facultate în anul universitar 2016 – 2017, și care au ca teme de doctorat, licență sau dizertație teme aplicabile municipiului Sfântu Gheorghe, sau județului Covasna, vor beneficia și anul acesta de bursele acordate de Primăria municipiului Sfântu Gheorghe.

 

Consiliul local a aprobat săptămâna trecută acordarea unui număr de 13 burse pentru studenții, masteranzii și doctoranzii aflați în anii terminali, cu domiciliul în Sfântu Gheorghe. Aceștia vor beneficia lunar, în perioada aprilie-iulie (a.c.), de burse în valoare de 300 de lei/ persoană – în cazul studenților; 500 de lei/persoană – în cazul masteranzilor; respectiv 1.000 de lei/persoană – în cazul doctoranzilor.

 

Potrivit proiectului de hotărâre al Consiliului local Sfântu Gheorghe, studenții din anii terminali care vor beneficia anul acesta de programul pentru susținerea ideilor inovatoare aplicabile municipiului sau județului sunt:

 

  1. Albert Toth Noemi, masterat, Universitatea de Medicină și Framacie din Târgu Mureș;

2.Andriesei Alexandru, masterat, Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București;

  1. Both Noemi-Zsuzsanna, doctorat, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj -Napoca;
  2. Farkas Boglarka, licență, Universitatea Babeg-Bolyai din Cluj -Napoca;
  3. Ferencz Beata – Zita, licență, Universitatea Sapientia din Târgu Mureș;
  4. Kovacs Andor, masterat, Universitatea Tehnică din Cluj – Napoca;
  5. Kovacs Magor Istvan, licență, Universitatea Transilvania din Brașov;
  6. Nebel Orsolya-Eniko, licență, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj -Napoca;

9, Rab Eniko- Sarolta, masterat, Universitatea Tehnică din Cluj -Napoca;

  1. Rozinka Szende, licență, Universitatea Babes-Bolyai din Sfântu Gheorghe;

I l. Sebestyen Tihamer-Tibor, doctorat, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj – Napoca;

  1. Simon Levente, doctorat, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca/Universitatea Eotvos

Lorand din Budapesta;

  1. Urmosi Julia Eszter, masterat, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj – Napoca.

 

Programul de burse a fost inițiat de către consilierul local Zsigmond Jozsef, cu scopul de a stimula studenții în vederea creșterii performanței și a dezvoltării abilităților profesionale. Acesta se adresează studenților cu vârsta de până la 35 de ani, domiciliați în Sfântu Gheorghe, și care au ca temă de licență, masterat sau doctorat o idee inovatoare care poate fi aplicată în municipiul Sfântu Gheorghe sau în județul Covasna.

Potrivit consilierului local Zsigmond Jozsef, lucrările realizate de-a lungul timpului de bursieri au vizat diverse domenii de activitate, au fost utile şi interesante, iar unul dintre proiecte a şi fost pus în aplicare: „În 2014 a fost un proiect al unui student din Brașov, care a făcut planul de reabilitare a străzii Lăcrămioarei. (…) Mai avem niște proiecte legate de învățământ, de dezvoltare. Fiecare proiect câștigător poate fi implementat”.

Bursele vor fi asigurate din bugetul local, suma alocată în acest sens fiind de 100 de mii de lei.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail