În data de 12 aprilie (a.c.), magistrații Curții de Apel Brașov au dispus condamnarea inculpatului Codescu Sorin, fost angajat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), la pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare, și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o perioadă de trei ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită şi fals intelectual.

Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna, „în perioada februarie – octombrie 2014, Codescu Sorin, agent de poliție în cadrul unei structuri M.A.I., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu vizând procesul de examinare la proba practică pentru obţinerea dreptului de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice, susţinută de către 8 martori denunţători şi un investigator sub acoperire, a pretins de la aceştia o sumă de bani, în legătură cu neîndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, respectiv constatarea corectă a modului în care martorii denunţători au efectuat proba de traseu pentru obţinerea permisului de conducere”.

Potrivit sursei citate, polițistul ar fi primit de la cele nouă persoane sume cuprinse între 200 și 400 euro pentru a atesta fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, care vizau încălcarea normelor rutiere, neexecutarea sau executarea incorectă a manevrelor indicate.

„Codescu Sorin a omis să consemneze greşelile săvârşite de martori în desfăşurarea probei de traseu și a menționat în mod nereal calificativul <<admis>> în cuprinsul înscrisului denumit <<anexă la testul de examen>>, întocmit cu privire la martorii sus-menţionaţi, aceștia obţinând permisul de conducere a autoturismelor.”, se mai arată în comunicatul DGA.

Dosarul a fost inițiat ca urmare a sesizării angajaților serviciului judiciar de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciului Județean Anticorupție Covasna, probatoriul fiind realizat cu sprijinul Structurii Centrale.

Hotărârea instanței de judecată în cazul fostului angajat al MAI este definitivă.

I.A.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail